11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisDjokovic, emoţionat după triumful de la RG: „Îmi voi aminti toată viața acest moment“

Djokovic, emoţionat după triumful de la RG: „Îmi voi aminti toată viața acest moment“

Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP) a avut o reacție impresionantă după ce a triumfat la Roland Garros pentru a doua oară în carieră. Sârbul le-a vorbit din inimă spectatorilor, la festivitatea de premiere.

La ceremonia de decernare a trofeului, Nole a mărturisit că nu va uita niciodată acest moment și le-a mulțumit tuturor apropiaților pentru susținere! Djokovic a mai afirmat că a fost extrem de motivat să își îndeplinească visul și să triumfe din nou la Roland Garros, turneu pe care îl mai cucerise și în 2016.

„Mulțumesc pentru prezența voastră, pentru că ați fost aici. Încă o dată, atmosfera a fost electrizantă. Mulțumesc echipei mele, familiei mele, tuturor celor care m-au ajutat și au venit aici azi să mă susțină. Am jucat atât de multe ore împotriva atâtor campioni. Este foarte dificil pentru mine, dar am reușit să înving și am crezut mereu în capacitatea mea de revenire. E un vis care s-a realizat încă o dată! Vă mulțumesc. E un privilegiu să fiu aici alături de Jim Courier și Bjorn Borg.

Ați scris istoria sportului nostru cu litere de aur. Înțeleg ce simte Stefanos și cât de dificil este, dar cu siguranță această luptă îl va ajuta în viitor. Felicitări ție și echipei tale! Am căutat în continuare motivație suplimentară azi, o mare motivație pentru mine sunt cei doi copii ai mei, familia mea. Fără ei nu e posibil să mă aflu aici pe teren. E un efort de echipă. Sunt foarte mulțumit și fericit și vreau să continui să joc pentru public. Îmi voi aminti toată viața acest moment”, a spus Novak Djokovic, citat de Prosport.

„Idemo, Nole”!

Fanii lui Djokovic au fost mult mai puțini în arenă, dar unul dintre ei s-a remarcat. Un puști l-a susținut permanent, iar pe fundal se putea auzi: „Idemo, Nole” (Hai, Nole!). După finala ce a durat patru ore şi 11 minute, sârbul a impresionat prin gestul său, unul devenit viral. Djokovic și-a arătat aprecierea, iar la final l-a îmbrățișat pe copil și chiar i-a oferit racheta. Gestul l-a impresionat profund pe puști, care a început să plângă, și-a dus mâinile la cap și apoi a început să sară fericit.

„Nu-l cunosc, dar l-am auzit tot meciul strigând Haide, Nole. M-a încurajat ca un nebun chiar și la 0-2 la seturi, chiar mi-a dat și câteva sfaturi pe durata meciului. Era cea mai potrivită persoană căreia îi puteam da racheta, m-a susținut tot meciul, a meritat din plin. Îi mulțumesc încă o dată”, a comentat Djokovic.

Citeşte şi: Novak Djokovic, campion absolut! Sârbul a triumfat la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS