9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSe apropie de trofeu! Raluca Olaru, în sferturile probei de dublu de la Stuttgart

Se apropie de trofeu! Raluca Olaru, în sferturile probei de dublu de la Stuttgart

Perechea româno-germană Raluca Olaru/Nadia Kicenok s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Stuttgart (WTA 500), dotat cu premii totale de 565.530 de dolari. Cele două sportive s-au impus cu scorul de 7-6 (8-6), 6-4 în faţa cuplului Hayley Carter (SUA)/Luisa Stefani (Brazilia). Olaru şi Kicenok au câştigat după o oră şi 38 de minute în faţa favoritelor numărul trei.

Raluca Olaru şi partenera sa au condus cu 2-0, 3-1, 4-2 şi 5-3 în primul set, dar au fost egalate, iar setul a ajuns în cele din urmă în tiebreak. Carter şi Stefani au avut un început de tiebreak foarte bun, au condus cu 5-0 şi 6-1, dar au pierdut şapte puncte consecutive (cinci mingi de set ratate), iar Olaru şi Kicenok au câştigat nesperat primul set.

În actul secund, perechea româno-ucraineană a condus cu 2-0 şi 3-1, dar a fost egalată (3-3). Apoi fiecare cuplu şi-a făcut serviciul până la 5-4 pentru Olaru şi Kicenok, care au forţat şi au încheiat cu un break (6-4).

Olaru şi Kicenok şi-au asigurat un cec de 4.436 de euro şi 100 de puncte WTA la dublu, urmând să întâlnească în faza următoare câştigătoarele din meciul Mona Barthel/Anna-Lena Friedsam (Germania) – Oksana Kalaşnikova (Georgia)/Ala Kudriavţeva (Rusia).

Citeşte şi: Simona va debuta astăzi la Stuttgart. Când se dispută meciul cu Vondrousova!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS