19.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRomâncele fac spectacol la Melbourne. Irina Begu, victorie mare cu Sasnovich

Româncele fac spectacol la Melbourne. Irina Begu, victorie mare cu Sasnovich

Irina Begu s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului Gippsland Trophy (WTA) de la Melbourne, dotat cu premii totale de 565.530 dolari, după ce a învins-o pe belarusa Aleksandra Sasnovici cu 5-7, 6-4, 6-4.

Begu (30 ani, 79 WTA) s-a impus la capătul unui meci care a durat două ore şi 35 de minute, după ce în turul anterior câştigase tot după un joc-maraton, de două ore şi 45 de minute.

Sasnovici (26 ani, 90 WTA) s-a impus cu 7-5, într-un prim set echilibrat, în care niciuna dintre jucătoare nu a reuşit să se desprindă. Begu a început în forţă actul secund (2-0) și a reuşit să îşi păstreze avantajul până la finalul acestuia, adjudecat cu 6-4. În decisiv, Sasnovici a condus cu 3-1, dar Irina a revenit şi a egalat. Bielorusa a trecut din nou la conducere cu 4-3, dar Begu a câştigat ultimele trei ghemuri, setul (6-4) şi meciul.

Begu a avut 4 aşi şi 5 duble greşeli, iar Sasnovici a făcut 3 aşi şi 4 duble greşeli. Românca a avut, totodată, o uşoară superioritate la serviciu şi la mingile de break salvate (procentaj 60%-41%). Irina şi-a asigurat un cec de 5.500 dolari şi 55 de puncte WTA.

Irina Begu câştigase singura sa confruntare anterioară cu Sasnovici, în 2015, în finala turneului WTA de la Seul, cu 6-3, 6-1.

În optimi, Begu o va înfrunta pe britanica Johanna Konta (29 ani, 14 WTA), a cincea favorită, care a dispus cu 6-2, 6-3 de americanca Bernarda Pera.

Citește și: Halep, după victoria cu Potapova: „Am încercat să dau ce am mai bun“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS