6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisLecție de tenis dată de „micuța” Swiatek. Halep, eliminată în optimi la RG

Lecție de tenis dată de „micuța” Swiatek. Halep, eliminată în optimi la RG

Simona Halep nu a avut nicio șansă în optimi la Roland Garros. După mai multe meciuri foarte bune, românca s-a înclinat în fața unei sportive de doar 19 ani, din Polonia, care a jucat impecabil. Iga Swiatek a făcut meciul carierei cu Simona Halep, pe care a învins-o cu 6-1, 6-2 și astfel s-a calificat în premieră în sferturile turneului de la Paris.

Primul set a fost unul de-a dreptul incredibil. Sportiva din Polonia a jucat pur și simplu perfect atât de pe linia de fund, cât și de lângă fileu, iar Simona s-a arătat afectată de reușitele adversarei. A fost un incredibil 6-1 pentru Swiatek, care, la doar 19 ani, a reușit unul dintre cele mai bune seturi ale carierei.

Nici în actul secund Simona nu s-a „trezit” din amorțeală, iar Swiatek a continuat să domine jocul la toate capitolele. Poloneza a devenit din ce în ce mai agresivă, chiar și pe serviciul advers și a reușit să facă primul break încă de la început. Jucătoarea de 19 ani s-a distanțat decisiv pe final și a închis meciul cu 6-2.

30-12 a fost statistica loviturilor direct câștigătoare în acest meci în favoarea sportivei din Polonia. Halep a comis și 3 duble greșeli, nereușind să convertească nicio minge de break din cele 8 pe care și le-a creat, în timp ce adversara sa a servit perfect.

Simona își încheie seria de 17 victorii consecutive, iar rezultatul este unul frapant și prin prisma faptului că sportiva noastră jucase impecabil în primele trei tururi. Se poate spune că a fost o lecție primită de Halep pe centralul Philippe Chatrier, favorita principală realizând prea târziu că exuberanța tinerei Swiatek nu trebuia neglijată. Simona părăsește competiția chiar mai devreme decât anul trecut, atunci când a ajuns în sferturi, și se mulțumește cu un cec de 189.000 de euro.

În sferturile competiției, Swiatek se va duela cu învingătoarea partidei dintre Trevisan și Bertens.

Citește și: Patricia Țig, aproape de o performanță mare. Eșec în decisiv cu Fiona Ferro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS