9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisPatricia Țig, aproape de o performanță mare. Eșec în decisiv cu Fiona Ferro

Patricia Țig, aproape de o performanță mare. Eșec în decisiv cu Fiona Ferro

Aventura Patriciei Țig la Roland Garros s-a încheiat. Românca a pierdut în 16-imile de finală ale turneului parizian în fața Fionei Ferro, o sportivă ambițioasă, care a profitat și de un mare atuu: publicul. A fost 7-6 (6), 4-6, 6-0 pentru franțuzoaică, care și-a asigurat, astfel, prezența în optimi pentru a doua oară consecutiv.

Așa cum era de așteptat, meciul dintre Patricia și franțuzoaica Ferro a fost unul extrem de echilibrat, dar și cu multe emoții. S-a jucat de la egal la egal până la final, cea mai mare diferență dintre cele două sportive înregistrându-se în setul decisiv (6-0 pentru Ferro).

În primul set, cele două sportive nu au stat prea mult „despărțite” una de cealaltă. De fiecare dată când Patricia a reușit să ia un break, adversara sa s-a montat și a reușit să restabilească imediat egalitatea. S-a ajuns în tiebreak, unde, mai norocoasă a fost franțuzoaica. Împinsă de la spate si de publicul prezent la meci (aproximativ 1.000 de oameni), Fero a jucat fără greșeală și și-a adjudecat tiebreak-ul cu 8-6.

Revenire, dar nu în totalitate

Actul secund a fost la fel de tensionat. Fiecare minge parcă a durat o „veșnicie”, iar la scorul de 3-3 deja trecuseră două ore de joc. Patricia și-a ridicat nivelul de joc pe parcursul setului și a reușit să se distanțeze la 5-3 și să aibă serva pentru a trimite meciul în decisiv. Doar că, din nou Ferro a reușit rebreak-ul și a reintrat în joc. Vizibil ambiționată de jocul intens al adversarei, Pati s-a concentrat, a gestionat perfect game-ul de pe serviciul advers și a trimis meciul într-un set „de aur”.

În decisiv, puterile Patriciei au dispărut, iar adversara a făcut ce a vrut pe teren. Treptat, Ferro s-a distanțat la 2-0, 4-0, iar setul l-a închis clar, scor 6-0.

Românca a făcut 5 duble greşeli, raportul erorilor neprovocate a fost echilibrat, 47 pentru Ţig, 49 pentru Ferro, dar franţuzoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 37-26.

Ţig va primi pentru evoluţia sa un cec de 126.000 de euro şi 130 de puncte WTA. Patricia Ţig este calificată în optimile probei de dublu, alături de Andreea Mitu.

În optimi, Ferro se va duela cu Sofia Kenin, cea care a trecut astăzi de o altă româncă, Irina Bara (6-2, 6-0).

Citește și: Roland Garros / Simona Halep a surclasat-o pe Amanda Anisimova. „Ştiam ce am de făcut ca să câştig“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS