16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRafa Nadal, calificare la pas în optimi la Roma. Tsitsipas, de nerecunoscut

Rafa Nadal, calificare la pas în optimi la Roma. Tsitsipas, de nerecunoscut

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a debutat cu o victorie categorică la ediţia din acest an a turneului ATP Masters 1.000 de la Roma. Acesta l-a învins în două seturi, scor 6-1, 6-1, pe compatriotul său Pablo Carreno Busta.

Nadal, care luptă pentru câştigarea celui de-al 10-lea său trofeu la Foro Italico, a disputat cu această ocazie primul său meci după o pauză de 200 de zile. Acest lucru nu s-a simţit deloc în jocul său, campionul iberic nelăsându-i nicio şansă lui Carreno Busta, semifinalist la US Open săptămâna trecută.

Ultima apariţie a lui Rafael Nadal în circuitul profesionist a avut loc pe 29 februarie, la Acapulco (Mexic), unde a obţinut al 85-lea trofeu din cariera sa. El speră, totodată, ca la finalul competiţiei din capitala Italiei să-şi treacă în palmares al 36-lea titlu Masters 1.000 şi să-l devanseze astfel pe sârbul Novak Djokovic.

În turul următor, Nadal îl va avea ca adversar pe câştigătorul întâlnirii dintre canadianul Milos Raonic şi sârbul Dusan Lajovic.

Tsitsipas, din rău în mai rău

După eliminarea prematură de la US Open, jucătorul de tenis Stefanos Tsitsipas (6 ATP) a fost eliminat miercuri şi din turul doi al turneului ATP Masters 1000 de la Roma. Grecul s-a înclinat surprinzător în trei seturi, 6-1, 6-7 (9/11), 6-2, în faţa italianului Jannick Sinner (81 ATP), după 2 ore şi 15 minute de joc.

În runda următoare, Sinner îl va avea ca adversar pe bulgarul Grigor Dimitrov (22 ATP), care l-a eliminat în două seturi, 6-1, 6-0, în mai puţin de o oră, pe niponul Yoshihito Nishioka (50 ATP).

Aşa cum se ştie, liderul ATP şi principalul favorit, sârbul Novak Djokovic, s-a calificat fără probleme după ce a dispus cu 6-3, 6-2 de italianul Salvatore Caruso (87 ATP).

Djokovic va juca în optimi cu compatriotul său Filip Krajinovic (29 ATP).

Rezultate Roma:

Novak Djokovic (Serbia/N.1) – Salvatore Caruso (Italia) 6-3, 6-2
Filip Krajinovic (Serbia) – Marco Cecchinato (Italia) 6-4, 6-1
Matteo Berrettini (Italia/N.4) – Federico Coria (Argentina) 7-5, 6-1
Stefano Travaglia (Italia) – Borna Coric (Croaţia) 7-6 (7/2), 7-5
Mari n Cilic (Croaţia) – David Goffin (Belgia/N.6) 6-2, 6-2
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.15) – Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-1, 6-0
Jannik Sinner (Italia) – Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.3) 6-1, 6-7 (9/11), 6-2
Rafael Nadal (Spania/N.2) – Pablo Carreeno Busta (Spania) 6-1, 6-1

Citeşte şi: Raluca Olaru impresionează la Roma. Calificare meritată în sferturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS