8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNadal, înfrângere fără drept de apel în primul joc al grupei Andre Agassi

Nadal, înfrângere fără drept de apel în primul joc al grupei Andre Agassi

Actualul număr 1 mondial, Rafael Nadal, a început cu o înfrângere Turneul Campionilor din acest an. Component al grupei Andre Agassi, spaniolul a cedat în primul meci, în faţa germanului Alexander Zverev (7), cu scorul de 6-2, 6-4. În celălalt meci al grupei, grecul Tsitsipas a trecut de rusul Daviid Medvedev cu scorul de 7-6 (5), 6-4.

În primul set, cei doi au mers cap la cap până la 2-2. Din acel moment, germanul a fost de neoprit. Acesta a reuşit două break-uri consecutive şi a închis setul cu un 6-2 neverosimil.

În actul al doilea, Zverev a început din prima cu break, iar şansele şi încrederea spaniolului au scăzut considerabil. Cei doi nu au mai greşit pe propriul serviciu până la final şi astfel a doua partidă din grupa Andrea Agassi s-a încheiat cu victoria numărului 7 mondial.

După acest eşec, Nadal este obligat să îl învingă pe Daniil Medvedev în meciul următor, pentru a mai avea şanse de calificare în semifinalele competiţiei. La rândul său, Medvedev a debutat cu stângul la Turneul Campionilor. Acesta a pierdut jocul cu grecul Tsitsipas cu scorul de 7-6 (5), 6-4.

Articol scris de Tibi Cocora

Poate te interesează şi: Voleibaliştii debutează în Cupa Challenge împotriva formaţiei Waldviertel

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS