19.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal / România U19 are grupă tare la Europeanul de la Pitești

Handbal / România U19 are grupă tare la Europeanul de la Pitești

Selecţionata României va evolua în Grupa B, alături de Germania, Portugalia şi Islanda, la Campionatul European de handbal feminin Under-19, care va avea loc la Piteşti şi Mioveni, între 6 şi 16 iulie. Anunțul a fost făcut de către Federaţia Europeană de Handbal, marţi, după tragerea la sorţi de la Viena.

Ungaria, campioană europeană în 2019 şi 2021 la această categorie de vârstă, a fost repartizată în Grupa C, din care mai fac parte Norvegia, Franţa şi Serbia. Această generaţie a Ungariei a câştigat şi titlul Under-17 în 2021, învingând Germania în finală. 

România are în palmares două titluri europene la această categorie, în 1998 şi 2000, precum şi o medalie de bronz în 2007. La ediţia din 2021, România s-a clasat pe locul 5.

Componenţa grupelor:
Grupa A: Croaţia, Elveţia, Suedia, Olanda;
Grupa B: Germania, România, Portugalia, Islanda;
Grupa C: Ungaria, Norvegia, Franţa, Serbia;
Grupa D: Danemarca, Muntenegru, Cehia, Macedonia de Nord.

Citește și: CSM Slatina, ghinion la tragerea sorţi din Cupă! Tg. Jiu are meci accesibil în sferturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS