18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSorin Toacsen a ales cu inima SCM: „La Craiova, practic, se trăieşte pentru sport!“

Sorin Toacsen a ales cu inima SCM: „La Craiova, practic, se trăieşte pentru sport!“

SCM Craiova a început de ceva timp pregătirile pentru noul sezon al Ligii Naţionale, iar primele mutări au survenit încă din timpul campionatului 2021/2022. După ultimul joc oficial, clubul din Bănie a mai anunţat câteva nume care au părăsit echipa de la 1 iunie: Ekaterina Dzukeva, Andreea Chetraru, Cristiana Nica și Hege Loken, dar şi Costin Dumitrescu şi Grigore Albici, de pe banca tehnică.

La capitolul veniri avem bifate deja cinci sportive de top: Anastasija Babovic (Muntenegru), portar, Dijana Mugosa (Muntenegru), extremă stânga, Katarina Krpež Šlezak (Serbia), extremă dreapta, Ana Paula Rodrigues (Brazilia), coordonator, şi Ruth João (Angola), pivot. În perioada următoare, până la startul noului sezon, cu siguranţă vom afla şi numele altor sportive de top care vor poposi în Bănie să pună umărul la treabă.

Toacsen: „Craiova m-a propulsat către handbalul de performanţă“

Acum, SCM şi-a numit team-managerul alături de care va porni la drum în noul an competiţional. Este vorba despre Sorin Toacsen, campion naţional cu Universitatea Craiova la jumătatea anilor 90. Acesta va reveni din nou în sportul craiovean după aproape trei decenii, în ultimii ani activând ca director tehnic în cadrul Federaţiei Române de Handbal.

Sorin Toacsen a jucat de-a lungul carierei la Universitatea Craiova, cu care a câştigat două titluri naționale și o Cupă a României, la USAM Nimes, HB Montpellier și USDK Dunkerque. A fost declarat cel mai bun portar și cel mai bun jucător din campionatul francez în sezonul 2003-2004, la finalul căruia a fost primit alături de coechipierii săi de președintele Franței, Jacques Chirac, cel care a felicitat echipa campioană. La echipa națională a României a strâns 250 de prezențe, evoluând pentru ultima dată în 1998. 

„Am ales Craiova pentru că este un proiect ambiţios. Dar, ţin să recunosc, am ales şi cu sufletul, pentru că aici este casa mea. Am foarte multe amintiri legate de Universitatea Craiova şi mi-ar trebui extrem de mult timp să povestesc tot. Dar, cele mai importante momente au fost acelea care s-au întâmplat imediat după Revoluţie, şi anume câştigarea de două ori a campionatului României, dar şi Cupa României. Atunci, la fiecare joc din Sala Polivalentă, publicul era alături de noi.

Craiova este oraşul care m-a propulsat către handbalul de performanţă. Este oraşul în care toate sporturile au avut succes atât intern, cât şi internaţional. La Craiova, practic, se trăieşte pentru sport şi nu aveam cum să spun pas unei asemenea oportunităţi. Atmosfera din Polivalentă este unică. Aici am trăit cele mai frumoase clipe alături de suporteri. Au fost momente incredibile, de care îmi e dor şi pe care aş vrea să le reîntâlnesc“, a declarat Sorin Toacsen.

„Vrem să revenim în grupele europene“

Marele rezultat din 2018, şi anume câştigarea Cupei EHF, a rămas în mintea lui Sorin Toacsen, care îşi doreşte să ducă echipa din nou în Europa. De asemenea, acesta a vorbit şi despre viitoarea colaborare cu Bogdan Burcea, antrenorul principal al Craiovei.

„Ştim destul de bine că SCM Craiova a avut un sezon 2017/2018 fantastic din toate punctele de vedere. S-a câştigat şi Cupa EHF chiar acasă, în Bănie şi ne dorim ca în cel mai scurt timp să revenim în grupele noului format EHF, dar şi în fruntea Ligii Florilor. Pe Bogdan Burcea îl cunosc de mic, de pe timpul când tatăl lui îmi era antrenor la Universitatea Craiova, la echipa de seniori. Cred că vom avea o colaborare excelentă şi că ne vom înţelege din toate punctele de vedere. Îmi doresc ca suporterii să vină la Sala Polivalentă, să fie alături de noi atât în momentele bune, cât şi în cele mai nefaste. Cred că vom învinge şi sper ca la sfârşit să strigăm împreună „Hai, Craiova!“, a mai adăugat noul team-manager al Craiovei.

Citeşte şi: Din îi vrea pe Robert Licu şi Mariana Tîrcă în conducerea handbalului românesc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS