7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalFără probleme la Mioveni. SCM Craiova a luat trei puncte importante din deplasare

Fără probleme la Mioveni. SCM Craiova a luat trei puncte importante din deplasare

Handbalistele de la SCM Craiova au făcut un meci bun la Mioveni, sâmbătă dimineață. Oltencele, care de acestă dată nu au mai avut probleme multe de lot, și-au impus jocul și au obținut o victorie importantă împotriva unei echipe incomode. A fost 24-21 pentru echipa din Bănie, care a ajuns la 20 de puncte acumulate în Liga Florilor.

Meciul a decurs într-o singură direcție încă de la debut, iar SCM s-a instalat în avantaj încă din primele cinci minute. Cristina Burcea și Hege Loken au fost marcatoarele de bază în prima repriză pentru Craiova, care a intrat la vestiare cu două puncte în fața adversarelor, scor 12-10.

În partea secundă, Oana Cîrstea și Melanie Bak s-au evidențiat în echipa alb-albastră și au făcut ca avantajul pe tabelă să rămână în dreptul trupei lui Bogdan Burcea. Chiar dacă Lazar (Mioveni) a făcut un meci foarte bun și și-a împins echipa de la spate, a fost insuficient pentru ca Mioveniul să mai scoată ceva din acest joc. La final, SCM Craiova s-a impus cu 24-21 și s-a instalat comod pe locul al 9-lea.

Pentru SCM Craiova au punctat Șelaru (2), Loken (6), Andrei (2), Colac (1), Cîrstea (5), Bak (3), Burcea (5).

Pentru gruparea din Bănie urmează un joc accesibil, pe teren propriu, cu Deva. Partida este programată la mijlocul săptămânii viitoare, mai exact miercuri, la ora 19.00.

Citește și: Marius Toma: „Acest strigăt de la Craiova valorează foarte mult în peisajul baschetbalistic românesc“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS