17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalTotu-i perfect și la handbal! SCM Craiova a luat toate punctele la Deva

Totu-i perfect și la handbal! SCM Craiova a luat toate punctele la Deva

Zis și făcut! Handbalistele de la SCM Craiova și-au propus victoria la Deva în acest weekend, iar acest lucru s-a și întâmplat. Fetele pregătite de Bogdan Burcea au învins formația proaspăt promovată din Deva, scor 23-20, după un joc controlat, în care s-au instalat la conducere încă din primele minute. Acesta a fost al doilea succes în campionat pentru „leoaice“.

Chiar dacă diferența dintre cele două combatante s-a menținut undeva pe la două, trei sau patru goluri, în permanență oltencele s-au aflat la conducere. La finele primelor 30 de minute, SCM conducea cu două goluri, scor 13-11. La reluare, gazedele au încercat să reintre în meci, dar în zadar, pentru că echipa mai bună și-a impus stilul de joc, s-a desprins decisiv pe final și a închis meciul cu 23-20.

SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenț Cace, Șelaru, Loken, Adespii, Țicu, Andrei, Nica, Cîrstea, Tudorică, Țăcălie, Jipa, Bak, Mincu, Zamfir. Antrenor: Bogdan Burcea.

După trei etape, SCMU Craiova a adunat șapte puncte, o performanță remarcabilă având în vedere sezonul groaznic peste care abia au trecut cu brio anul trecut.

În etapa a patra, craiovencele vor primi vizita echipei HC Zalău.

Citește și: Joc perfect și fără set pierdut! Mihaela Buzărnescu s-a calificat în finală la Valencia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS