9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalFără victorii, dar jocul dă speranţe! SCM Craiova a pierdut amicalele de la Buzău

Fără victorii, dar jocul dă speranţe! SCM Craiova a pierdut amicalele de la Buzău

Clubul SCM Craiova a început pregătirea pentru noul sezon al Ligii Florilor. După ce la jumătatea lunii iulie Bogdan Burcea a „strigat“ adunarea, iar handbalistele s-au reunit la sala Polivalentă, a venit şi timpul unor mici cantonamente, care să cuprindă şi meciuri amicale.

Altfel zis, SCM Craiova s-a deplasat la Buzău, săptămâna trecută, pentru a disputa trei meciuri amicale, în compania echipei gazdă, Gloria Buzău, dar şi cu Dunărea Brăila. Scopul principal al acestor jocuri a fost închegarea lotului, verificarea sportivelor nou-venite la echipă, precum şi crearea unei condiţii fizice optime.

Pe rând, „leoaicele“ au pierdut toate cele trei meciuri disputate, două împotriva Gloriei Buzău şi unul cu Dunărea Brăila. În faţa Gloriei, SCM a cedat cu scorul de 26-24 şi 29-27, în timp ce duelul cu Brăila a fost pierdut cu scorul de 29-27. De remarcat faptul că în toate meciurile fetele lui Burcea au fost învinse la doar două goluri, ceea ce denotă că uşor-uşor se formează o echipă competitivă în Craiova.

Pentru cele trei dispute amicale, antrenorul Bogdan Burcea a folosit următoarele sportive: Zamfir, Bak, Ţicălie, Ţicu, Cace, Tudorică, Şelaru, Jipa, Cârstea, Colac, Nica, Loken.

Reamintim că, imediat de la revenirea în ţară după cantonamentul din Grecia, craiovencele au disputat acasă un joc de pregătire cu Ştiinţa Bucureşti. Atunci, SCM s-a impus categoric, scor 37-23.

Citeşte şi: România U17, victorii pe linie în grupa de la Euro! Urmează duelurile pentru semifinale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS