11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova, fără nicio şansă cu Baia Mare

SCM Craiova, fără nicio şansă cu Baia Mare

Handbalistele de la SCM Craiova nu au reuşit prea multe în meciul de la Sf. Gheorghe, cu Baia Mare, una dintre formaţiile tari ale campionatului nostru. Fetele pregătite de Bogdan Burcea au pierdut clar, cu scorul de 28-21, un meci în care nu au reuşit să se apropie la mai mult de 6-7 goluri de adversare. A fost o partidă dominată de băimărence, în special în prima parte, în care au punctat aproape din toate poziţiile.

Meciul a început cu Baia Mare în atac, iar după 15 minute diferenţa dintre cele două formaţii era deja de patru goluri, scor 9-5. Din acel moment a urmat o perioadă neagră de joc pentru „alb-albastre“, care au mai punctat o singură dată până la pauză, timp în care au mai încasat opt goluri. La vestiare s-a intrat cu scorul de 17-6.

În partea a doua Craiova s-a mai trezit, a încercat să mai revină în meci, dar totul în zadar. Adversarele din Baia Mare au gestionat perfect finalul de meci, nu le-au lăsat pe oltence să se apropie prea mult pe tabelă, iar la final scorul a fost 28-21 în favoarea lor.

SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenț – Țicu, Zamfir, Adespii (5), Colac (4), Savu (3), Șelaru, Ion, Andrei (1), Crăciun, Tudorică (6), Nica (1), Orșivschi, Gogoșeanu, Cace (1).

Pentru SCM va urma o zi de pauză, pentru ca sâmbătă să se dueleze cu Bistriţa, de la ora 15.45. Apoi, duminică după masă, Craiova va întâlni gruparea din Brăila, de la ora 14.25.

Citeşte şi: Schimbare de preşedinţi! Anişoara Cuşmir-Stanciu a ajuns la şefia FRA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS