11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbaliştii caută toate punctele la Arad

Handbaliştii caută toate punctele la Arad

Handbaliştii Universităţii Craiova vor disputa, în acest weekend, un meci important din campionat. Trupa lui Cătălin Popescu se va deplasa, duminică, la Arad, pentru un joc cu ultima clasată din serie, HC Beldiman Arad. Partida se va disputa la ora 12.00 şi va conta pentru etapa a 18-a din Divizia A, Seria D.

După eşecul de acum două runde de la Sânnicolau, oltenii şi-au revenit etapa precedentă cu Politehnica Timişoara. Aceştia s-au impus cu 36-30, la capătul unui meci în care diferenţa s-a făcut în repriza a doua.

Adversarii din Arad sunt ultimii în clasament, cu o singură victorie şi o remiză în cele 17 etape disputate până în acest moment. În ultima deplasare din Arad, Universitatea s-a impus clar, scor 36-25.

„Cei de la Arad au o echipă destul de periculoasă. Sunt jucători tineri, arţăgoşi şi am avut probleme acolo cam la fiecare deplasare. Totul depinde de noi, dar şi de arbitraj, dacă nu le tolerează intrările dure. Sunt sigur că dacă ne facem jocul nu vom întâmpina probleme“, a declarat antrenorul Craiovei, Cătălin Popescu.

Etapa a 18-a:

Vineri, 14 februarie – ora 15.30: Politehnica Timişoara – CSM Oradea;
Duminică, 16 februarie – ora 12.00: Sânnicolau Mare – Constantin Brâncuşi Târgu Jiu, HC Beldiman Arad – Universitatea Craiova.

Clasament: 1. CSM Oradea 37 puncte (561:422), 2. Universitatea Craiova 34 (494:416), 3. Sânnicolau Mare 33 (475:446), 4. CNOPJ Timişoara 21 (426:450), 5. Constantin Brâncuşi Târgu Jiu 15 (341:365), 6. Politehnica Timişoara 4 (371:463), 7. HC Beldiman Arad 4 (350:453).

Citește și: Tecău și Rojer, eliminați în sferturile de la Rotterdam

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS