Anglia a învins-o pe Franța, scor 6-4, la capătul unui meci superb, ”de 10”, din finala mică a Cupei Mondiale 2026.
După meci, Thomas Tuchel (52 de ani), selecționerul Angliei, și-a lăudat elevii pentru efortul depus în fața Franței, după un turneu lung și solicitant la Cupa Mondială 2026. Tehnicianul Angliei a subliniat că acea cădere pe care au avut-o englezii în startul reprizei secunde (când francezii au marcat trei goluri între minutele 48-66) a venit pe fondul oboselii.
„Am avut o primă repriză strălucitoare, urmată de o a doua repriză plină de peripeții. S-a putut observa diferența pe care o face o singură zi și diferența din program. Suntem extrem de obosiți și epuizați după ultimele săptămâni. Așadar, un compliment imens și tot respectul pentru mentalitatea de care am dat dovadă. Faptul că am trecut peste toate adversitățile este absolut extraordinar.
Mi-era teamă de solicitările fizice ale meciului. Cunoaștem calitatea și viteza Franței, iar ei au un program mult mai lejer. A fost mai puțin solicitant. Au avut o zi în plus între semifinale pentru a se reface și au avut de parcurs distanțe mult mai mici decât noi.
Am jucat pe căldură, la altitudine. Eram îngrijorat din punct de vedere fizic. S-a văzut în repriza a doua, cu crampele și toată oboseala, dar nu mi-am făcut niciodată griji în privința mentalității. Am mai spus-o și înainte, această echipă a creat ceva foarte special și a demonstrat-o din nou”, a spus Thomas Tuchel după meci, citat de BBC Sport.
Citește și: Didier Deschamps a plâns după ultimul meci pe banca Franței: „Nu voiam!“

