16.2 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova a „executat-o“ pe Sepsi, la Sf. Gheorghe

Universitatea Craiova a „executat-o“ pe Sepsi, la Sf. Gheorghe

Universitatea Craiova s-a impus de o manieră categorică, scor 3-1, în partida susținută duminică seară, la Sf. Gheorghe, în fața formației Sepsi. Disputa, care a consemnat debutul antrenorului Costel Gîlcă la Știința, a contat pentru etapa a 5-a, ultima din turul play-off-ului din Superliga.

Andrei Ivan și-a amintit să marcheze. „Jdechi“ a făcut un joc bun!

Alb-albaștrii au deschis scorul rapid, prin Denil Maldonado, care a reluat, de la 8 metri, sub transversală (’11, 0-1). Fază a fost analizată minute bune de VAR. A fost un corner bătut de pe stânga, de Houri, Ivan a prelungit cu călcâiul, Markovic a intervenit cu pieptul și apoi mingea a ajuns la Maldonado, care l-a învins pe Niczuly. Gazdele au solicitat henț la Markovic, dar reluările au indicat contrariul.

Știința și-a majorat avantajul prin Andrei Ivan, cu o reluare de la 7 metri, după o pasă excelentă a lui Vlădoiu (’26, 0-2).

Covăsnenii au beneficiat de un penalti dictat foarte ușor, la un henț al lui Badelj, după un șut de la un metru expediat de Ștefănescu. Acesta din urmă l-a și executat pe „Popică“ de la punctul cu var (’40, 1-2).

Craiovenii au fost la un pas de golul trei prin Jovan Markovic, al cărui șut a fost respins cu greu în corner. Faza fixă a fost executată de Baiaram, centrarea sa a fost reluată cu capul, de la 7 metri, de Crețu, iar Niczuly a acordat din nou corner, acesta rămânând fără efect (’43).

O altă ocazie mare a Științei a fost semnată de Bancu, în minutul 45+2, șutul său de la 15 metri fiind respins cu mare dificultate de portarul gazdelor.

Știința, ofensivă și în repriza a doua

La reluare, Sepsi a presat bine în primul sfert de oră, dar Laurențiu Popescu a fost la post de fiecare dată.

Alb-albaștrii au refăcut avantajul de două goluri prin Lyes Houri, cu un șut bine plasat, de la 11 metri, după ce mingea îi venise dintr-un ricoșeu provocat de Baiaram (’68, 1-3).

A urmat o mare ocazie a lui Koljic (’70), apoi o ratare cu poarta goală a lui Cîmpanu (’76). A venit rândul lui Koljic să rateze apoi din postură de singur cu portarul (’84). Nici Baiaram nu a reușit să cadreze, deși Niczuly ieșise dintre buturi, astfel că tabela nu a suferit nicio modificare (’90+1).

Sepsi: Niczuly – Oroian (’81, Rența), Ciobotariu, Kecskes, Fl. Ștefan – Alimi – K. Varga (’64, Safranko), Ștefănescu, Kallaku (’75, R. Varga), Dumitrescu (’75, Aganovic) – Debeljuh. Antrenor: Bernd Storck.

„U“ Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Badelj (’87, Zajkov), Bancu (’73, Ndong) – Crețu, Mekvabishvili – Baiaram, Houri, Ivan (’72, Cîmpanu) – Markovic (’63, Koljic; ’87, Mateiu). Antrenor: Costel Gîlcă.

Cartonașe galbene: Dumitrescu ’54 / Bancu ’24, Houri ’33, Popescu ’89.
Au arbitrat: Marian Barbu – Valentin Avram, Stelian Slabu; Andrei Moroiță.
VAR: Ionuț Coza, Iulian Dima.
Observatori: Dan Berbecaru (CCA), Octavian Goga (LPF).

În runda viitoare, Universitatea Craiova va primi vizita celor de la CFR Cluj. Disputa cu ardelenii este programată joi, 25 aprilie, de la ora 21.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

La rândul său, Sepsi va juca tot la Sf. Gheorghe, contra FCSB-ului (miercuri, 24 aprilie – ora 21.45).

Superliga

Play-off, etapa 5:

Vineri, 19 aprilie: Farul Constanța – CFR Cluj 5-1.
Sâmbătă, 20 aprilie: FCSB – Rapid 2-2.
Duminică, 21 aprilie: Sepsi – „U“ Craiova 1-3.

Clasament: 1. FCSB 45 puncte (golaveraj 8-3), 2. „U“ Craiova 34 (8-7), 3. Farul 32 (10-5), 4. CFR Cluj 31 (7-10), 5. Rapid 29 (5-11), 6. Sepsi 27 (5-7).

Play-out, etapa 5:

Vineri, 19 aprilie: AFC Hermannstadt – FC Botoșani 1-1.
Sâmbătă, 20 aprilie: Poli Iași – FC Voluntari 3-1, FCU Craiova – Dinamo 1-1.
Duminică, 21 aprilie: Oțelul Galați – U Cluj 1-0.
Luni, 22 aprilie – ora 19.00: Petrolul Ploiești – UTA Arad.

Clasament: 1. Oțelul 30 (6-2), 2. Hermannstadt 28 (8-4), 3. UTA 27 (6-6), 4. U Cluj 26 (5-4), 5. Petrolul 25 (4-6), 6. Voluntari 21 (10-8), 7. Iași 21 (4-5), 8. Dinamo 20 (3-6), 9. Botoșani 18 (7-7), 10. FCU 18 (3-8).

Citește și: Liga 3 | ACSO Filiași, victorie mare pe terenul Viitorului Șimian

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS