16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPetrolul – „U“ Craiova 2-3 | Asta vrem: goluri și puncte! „Leii“ și-au luat revanșa

Petrolul – „U“ Craiova 2-3 | Asta vrem: goluri și puncte! „Leii“ și-au luat revanșa

Universitatea Craiova a reușit o victorie frumoasă, cu 3-2, joi seară, la Ploiești, în fața Petrolului, în etapa 28 a Superligii. A fost un meci bun făcut de băieții lui Ivaylo Petev, care s-au mai jucat o dată cu nervii suporterilor olteni. Au condus cu 2-0, dar au fost egalați, apoi au revenit, au ratat și un penalti, iar în final punctele au ajuns în Bănie.

În urma acestui succes, Știința s-a revanșat în fața Petrolului, care câștigase în meciul tur, și și-a pecetluit accederea în play-off.

Markovic și Baiaram, „letali“ la Ploiești

Alb-albaștrii au deschis scorul în minutul 32, după o fază superbă. A fost o fază inițiată de Houri, mingea a ajuns la Mitriță, care i-a pus mingea pe frunte lui Markovic, iar acesta a trimis imparabil de la 8 metri (0-1).

Știința și-a majorat avantajul prin Ștefan Baiaram, care a șutat cu pământul, de la 14 metri, la colțul din dreapta, după o pătrundere frumoasă și o pasă excelentă a lui Markovic (’40, 0-2).

„Lupii“ au relansat meciul prin Huja, care a reluat cu capul, de la 5 metri, de lângă Căpățînă, o centrare venită dintr-un corner executat de pe stânga (’45+1, 1-2).

Mitriță și Houri și-au demonstrat clasa

La reluare, gazdele au egalat prin Grozav, care a șutat imparabil de la 16 metri, după o fază pornită de la o greșeală comisă de Căpățînă (’47, 2-2).

„Leii“ au marcat din nou, după o fază ca la antrenament. A fost o minge „aruncată“ de Houri pentru Mitriță în careu, acesta a pătruns în stânga și i-a pasat decisiv lui Baiaram, care a pus latul de la 4 metri, fără speranță pentru Zima (’59, 2-3).

Știința a fost la un pas de a-și majora avantajul prin Andrei Ivan, dar acesta a irosit o lovitură de la 11 metri obținută tot de el (’81). Inițial, arbitrul Coza a analizat atât intrarea asupra lui Ivan, cât și o intrare a lui Anzor asupra lui Papp.

Petrolul Ploiești: Zima – Papp (’85, Bratu), Meijers, Huja – Dumitriu (’46, Berisha), Jair (’84, Răducan), Diomande, Hanca – Musi (’46, Musi), Irobiso (’71, Jyry), Grozav. Antrenor: Florin Pîrvu.

„U“ Craiova: L. Popescu – Capățînă, Screciu, Maldonado, Ndong – Crețu (’90+3, Zajkov), Mateiu, Houri (’63, Anzor) – Baiaram (’70, Danciu), Markovic (’70, Ivan), Mitriță (’71, Cîmpanu). Antrenor: Ivaylo Petev.

Cartonașe galbene: Meijers ’81 / Căpățînă ’65, L. Popescu ’90+6.
Cartonaș roșu: Ndong ’90+9.
Au arbitrat: Ionuț Coza – Vladimir Urzică, Alexandru Vodă; Cristian Moldoveanu.
Observatori: Marian Salomir (CCA), Marin Petrache (LPF).

Superliga, etapa 28:

Marți, 27 februarie: FCU Craiova – Poli Iași 1-1, Dinamo – AFC Hermannstadt 1-0, Oțelul Galați – CFR Cluj 2-2.
Miercuri, 28 februarie: U Cluj – Farul Constanța 1-0, Rapid – UTA Arad 4-1.
Joi, 29 februarie: FC Botoșani – Sepsi 1-2, Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova 2-3, ora 21.00: FC Voluntari – FCSB.

Clasament: 1. FCSB 58 puncte (golaveraj 50-23), 2. Rapid 51 (50-31), 3. CFR Cluj 49 (52-28), 4. „U“ Craiova 45 (44-36), 5. Farul 41 (36-37), 6. U Cluj 38 (34-38), 7. Sepsi 37 (37-33), 8. Hermannstadt 37 (32-29), 9. UTA 37 (33-40), 10. Petrolul 35 (28-29), 11. Oţelul 33 (29-31), 12. FCU 31 (40-45), 13. Iaşi 31 (32-43), 14. Voluntari 27 (30-43), 15. Dinamo 25 (21-41), 16. Botoşani 20 (30-51).

Etapa viitoare:

Vineri, 1 martie – ora 20.00: Poli Iași – Dinamo.
Sâmbătă, 2 martie – ora 14.00: UTA Arad – FCU Craiova, ora 17.00: AFC Hermannstadt – Oțelul Galați, ora 20.00: Farul Constanța – CFR Cluj.
Duminică, 3 martie – ora 14.30: U Cluj – FC Botoșani, ora 20.30: FCSB – Petrolul Ploiești.
Luni, 4 martie – ora 17.00: Sepsi – FC Voluntari, ora 20.00: Universitatea Craiova – Rapid.

Citește și: Filmul „Hai, România – Povestea Generaţiei de Aur“, lansat în prezenţa foştilor internaţionali

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS