13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 | ACSO Filiași are treabă cu Jiul Petroșani

Liga 3 | ACSO Filiași are treabă cu Jiul Petroșani

ACSO Filiași și Jiul Petroșani se întâlnesc vineri, de la ora 14.00, pe stadionul „Aripile“ din Craiova, într-un meci din cadrul etapei a 15-a, ultima din acest an, din Liga 3 – seria 7.

Partida de pe „sinteticul“ de lângă Aeroport va fi arbitrată de Ionuț Cătălin Ilie, din București. Acesta va fi ajutat de asistenții Vasile Claudiu Gogu, respectiv Adrian Enache, ambii din Reșița. Observator din partea CCA a fost desemnat Luis Moisescu (Severin). FRF l-a numit delegat pe Daniel Emanuel Băloi (Târgu Jiu).

Partida are o miză uriașă, cele trei puncte ajutând-o pe ACSO Filiași să termine pe podium. De partea cealaltă, Jiul țintește victoria, pentru că numai așa ar putea rămâne în urmărirea echipelor aflate pe locurile de play-off.

Antrenorul formației doljene, Victor Naicu, nu concepe decât victoria, optimism insuflat și jucătorilor săi.

„Suntem concentrați pentru acest ultim joc, pentru că trebuie să terminăm anul cu o victorie. Cunoaștem jucătorii de la Jiul și am văzut o schimbare în bine în meciul susținut la Craiova, cu FCU II. Cred că au un potențial bun. Noi știm ce calități au. Trebuie să ne adaptăm și să impunem noi jocul pe care l-am practicat și până acum. Din punctul meu de vedere este problema lor cum ne blochează pe noi, nu invers. Sunt mulțumit, marcăm destul de mult și trebuie să terminăm cu o victorie“, a declarat Victor Naicu.

„Întâlnim o echipă bună și cred că va fi un meci dificil. Trebuie să alergăm mult, să ne impunem jocul și atunci vom obține cu siguranță cele trei puncte“, a subliniat și mijlocașul Alex Duriță.

Liga 3 – seria 7, etapa 15:

Vineri, 1 decembrie – ora 14.00:
ACSO Filiași – Jiul Petroșani
Ghiroda și Giarmata Vii – Viitorul Șimian
Gilortul Târgu Cărbunești – Voința Lupac

Sâmbătă, 2 decembrie – ora 14.00:
Universitatea II Craiova – FCU II Craiova
CSM Deva – CSO Turceni

Clasament:

1.Deva 29 puncte (golaveraj 37-15)
2.Ghiroda 28 (45-20)
3.Filiași 28 (37-18)
4.Șimian 27 (37-22)
5.Universitatea II 21 (38-35)
6.Jiul 19 (28-25)
7.Lupac 19 (26-30)
8.Cărbunești 16 (26-37)
9.FCU II 11 (20-44)
10.Turceni 2 (12-60)

Citește și: Comisia de Disciplină a amendat-o pe FCU şi l-a suspendat pe Mititelu jr.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS