6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalBaraj Conference League | CFR Cluj – FCU Craiova 1-0. Speranțe spulberate și faze controversate

Baraj Conference League | CFR Cluj – FCU Craiova 1-0. Speranțe spulberate și faze controversate

FCU Craiova a ratat participarea în UEFA Conference League, după ce a fost învinsă joi seară, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“, de CFR Cluj, cu scorul de 1-0. În timpul regulamentar scorul a fost egal 0-0, astfel că meciul a avut nevoie de cele două reprize suplimentare. Ardelenii au marcat golul victoriei în prima parte adițională, prin Kolinger, după o centrare a lui Petrila (’97).

Meciul a fost unul foarte tensionat, în special după repriza a doua. Totul a început după eliminarea lui Bauza, când a primit ușor cel de-al doilea galben. Jocul a continuat cu un roșu pentru Huyghebaert, după un fault dur și clar asupra lui Birligea. Controversele de la marginea terenului i-au mai adus lui FCU o eliminare. De data aceasta a fost trimis la cabine preparatorul Dan Vasilică. Acesta a făcut scandal pe margine, dar a acceptat într-un final să părăsească terenul. În drum spre vestiar s-a trântit pe gazon, acuzând faptul că ar fi fost lovit din tribună cu un obiect. Restul staff-ului a amenințat că reatrage echipa de pe teren, dar până la urmă partida s-a reluat și s-a încheiat cu victoria ardelenilor.

CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri (‘106, Țîru), Kolinger, Camora – Fică (’46, Petrila), Boateng (’84, Maglica), Cvek (’91, Hoban), Krasniqi – Janga (’46, Muhar), Birligea (‘120, Peteleu). Antrenor: Dan Petrescu.

FCU Craiova: Gurău – Negru, Duarte, Henriques (’91, Huyghebaert), Mascarenhas – Achim, D. Albu (‘103, Zanfir) – Baeten (’91, Van Durmen), Bauza, Bahassa (’76, Ganea) – Chițu. Antrenor: Nicolo Napoli.

Cartonașe galbene: Muhar ’62, Kolinger ’74 / Bauza ’53, ’68, Ganea ’87, Mascarenhas ’97
Cartonașe roșii: Bauza ’68, Huyghebaert ‘105+1.

Au arbitrat: Istvan Kovacs – George Neacșu, Ferencz Tunyogi; Iulian Călin.

CFR Cluj va evolua în Conference League, alături de Sepsi Sf. Gheorghe și FCSB.

Citește și: VIDEO | Componenți ai „Campioanei unei mari iubiri“, cetățeni de onoare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS