22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia U17 a încheiat turneul Syrenka Cup cu o victorie

România U17 a încheiat turneul Syrenka Cup cu o victorie

Selecționata U17 a României a participat în perioada 18 – 27 septembrie, alături de alte 7 echipe naționale, la turneul Syrenka Cup, desfășurat în Polonia. În cadrul acestuia a susţinut trei partide, înregistrând două înfrângeri, 1-2 cu Norvegia U17 şi 1-3 cu Cehia U17, şi o victorie, 2-1 cu Uzbekistan U17.

Împotriva naționalei Uzbekistanului s-a luptat pentru locurile 7-8. Uzbekistan a deschis scorul prin Saidov (‘4). România a egalat până la pauză prin Ioan Vermeșan, din penalty, şi tot Vermeșan a dus scorul la 2-1 prin reușita sa din minutul 50.

În meciul cu Uzbekistan, selecționerul Ion Marin a mizat pe următorii jucători: Ungureanu – Miruță (’46, Bratu), Fătu, Racu, Chihaia – Lapădătescu, Mereanu (’78, Ureche) – Păcuraru, Dima (’66, Băsceanu), Sali (’44, Tarbă) – Vermeșan (’78, Oargă).

Urmează preliminariile CE din Ungaria

În luna octombrie, generația de jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2006 va lua startul în prima etapă a calificărilor pentru Campionatul European U17 din 2023, gazduit de Ungaria. România face parte din grupa 6, alături de Belgia, Danemarca și Estonia, și va fi gazda meciurilor de calificare din această etapă. Se califică mai departe la turul de elită primele 2 clasate din fiecare grupă, alături de cele mai bune 4 echipe clasate pe poziția a 3-a.

Programul meciurilor:

26 octombrie: România U17 – Danemarca U17
29 octombrie: Belgia U17 – România U17
1 noiembrie: Estonia U17 – România U17

Citeşte şi: Devis Mangia, suspendat pentru „o abatere sexuală“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS