10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalHanca, bucuros de victorie, Ivan, nemulțumit de jocul echipei

Hanca, bucuros de victorie, Ivan, nemulțumit de jocul echipei

Sergiu Hanca a marcat cel de-al doilea gol al Universității Craiova, de la 11 metri, în derbiul cu FCU Craiova, iar la final s-a bucurat de victorie. Noul jucător al Științei este de părere că victoria obținută în fața celor de la U Craiova 1948 este una de moral și îi va motiva pe elevii lui Laszlo Balint înaintea returului cu Zorya.

Știam că va fi un meci greu pentru că veneam după niște rezultate nefavorabile. Aveam nevoie de victoria asta. A fost cel mai bun prilej să se producă un declic, să prindem încredere și să avem un moral bun înaintea returului cu Zorya.

Acum, cel mai important e să luăm puncte în campionat și să ne calificăm în Conference cât mai departe, e obiectivul nostru. O să excelăm și ca joc în viitor. Începem să ne cunoaștem. Suntem câțiva jucători care am venit mai târziu. Încă nu ne simțim foarte bine, dar muncim zi de zi la antrenamente. În cel mai scurt timp vom avea un joc mai consistent”, a declarat Sergiu Hanca, la finalul partidei.

Întrebat dacă Universitatea Craiova se poate califica după returul cu Zorya Lugansk, Hancaa transmis că este convins că echipa sa se va impune pe Ion Oblemenco.

Sunt convins că putem face un meci foarte bun acasă. Aștept să avem stadionul plin. Pornim de la 0-1. Și dacă făceam un egal nemeritat, tot trebuia să marcăm. Totul e în mâinile noastre”, a completat Hanca.

Ivan: „Ne-au cam dominat în acest meci“

Andrei Ivan a contribuit la victoria Universității Craiova, dar a recunoscut că nu este încântat deloc de jocul prestat per general de echipă.

„Suntem bucuroși în primul rând că am câștigat, pentru că nu o mai făcusem de ceva etape. De asemenea, ne bucură faptul că fanii sunt fericiți și că au plecat mulțumiți de rezultat acasă. Sincer, nu sunt mulțumit deloc de joc, dar jucăm din trei în trei zile și se simte oboseala. Ne-au cam dominat în acest meci, dar contează cine ia punctele, nu cine pasează.

Azi am jucat doar o repriză. Probabil domnul Balint m-a scos ca să fiu apt pentru meciul cu Zorya. Sper să fiu sănătos, asta e cel mai important. În Polonia am fost dominați, am căzut fizic, dar vom vedea ce se va întâmpla joi. Nu mă gândesc la o plecare, vreau să-mi fac treaba la Universitatea Craiova“, a declarat și Andrei Ivan.

Citește și: Laszlo Balint: „Astăzi am vrut să ne securizăm rezultatul“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS