17 C
Craiova
miercuri, 28 septembrie, 2022
Știri de ultima orăSportFotbalCCA îl contrazice pe Adrian Mititelu şi îl trimite la Comisia de Disciplină

CCA îl contrazice pe Adrian Mititelu şi îl trimite la Comisia de Disciplină

Finanţatorul formaţiei FCU, Adrian Mititelu, a făcut acuze grave la adresa arbitrilor, la finalul partidei cu Universitatea Craiova, pierdută cu 2-1. El l-a acuzat în mod special pe Istvan Kovacs de viciere de rezultat, considerând că nu a fost henţ la cel de-al doilea penalti dictat în favoarea Ştiinţei, din care a marcat Hanca. Mai mult, Mititelu susţine că arbitrul central nu ar fi ţinut cont de indicaţiile primite din camera VAR, potrivit cărora că n-ar fi fost penalti.

„Viciere de rezultat! Lucrurile se complică! Deţin informaţia că arbitrul VAR a comunicat lui Kovacs faptul că Bahassa nu a lovit mingea cu mâna, prin urmare nu a fost penalti! Deşi a fost avertizat, Kovacs a ignorat complet“, a susţinut Mititelu.

Kyros Vassaras îi dă dreptate lui Istvan Kovacs

Cum vociferările şi acuzele conducătorilor FCU au fost vehemente, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a analizat speţa şi a emis un comunicat, din care rezultă că Adrian Mititelu se victimizează degeaba.

„Precizări ale Comisiei Centrale a Arbitrilor după meciul FCU – Universitatea Craiova

În urma fazei în care brigada de arbitri a acordat penalti în prelungirile primei reprize, președintele CCA, Kyros Vassaras, a precizat:

În urma verificărilor realizate s-a constatat că protocolul VAR a fost aplicat în mod corespunzător la faza respectivă.
Arbitrul a dictat penalti văzând o atingere cu mâna, depărtată de corp și aflată într-o poziție nenaturală. Arbitrul VAR, revăzând imaginile din toate unghiurile de filmare ale tuturor camerelor disponibile, i-a confirmat acestuia decizia.
CCA consideră drept nefondate atacurile lansate în mass-media de către oficialii clubului U Craiova 1948 și va sesiza comisiile abilitate“
, se arată în comunicatul CCA.

Citeşte şi: Laszlo Balint a prins glas după victoria cu FCU: „100% cred într-o victorie cu Zorya“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS