23.3 C
Craiova
vineri, 19 iulie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova a oficializat cooptarea lui Rivaldinho (VIDEO)

Universitatea Craiova a oficializat cooptarea lui Rivaldinho (VIDEO)

-

Conducătorii formației Universitatea Craiova au oficializat astăzi cooptarea brazilianului Rivaldinho.

„OFICIAL | Bem-vindo, Rivaldinho!

Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu Rivaldo Vítor Mosca Ferreira Júnior, cunoscut sub numele de ’Rivaldinho’. Noul nostru jucător a semnat un contract valabil pentru 2 ani.

În vârstă de 27 de ani, Rivaldinho a îmbrăcat ultima dată tricoul formației KS Cracovia, grupare la care a reușit să câștige Cupa și Supercupa Poloniei. De asemenea, brazilianul are trofee câștigate și în România: Cupa Ligii cu Dinamo București și Cupa României cu FC Viitorul.

Mult succes în tricoul Științei!“, se arată într-un comunicat al oltenilor.

Rivaldinho: „A fost simplu: mi-am dorit să vin aici“

Noul atacant al Universității Craiova s-a declarat foarte bucuros că a ajuns în Bănie.

„A fost foarte simplu. Mi-am dorit să vin aici, să ajung la o echipă mare. Nu m-a interesat partea financiară. Sunt foarte fericit și mândru că sunt aici, la Craiova. Obiectivul meu este să devin mai bun în fiecare zi, să mă antrenez bine, cu atitudine, să mă lupt și să ajut colegii să câștigăm meciuri. Este important să avem o mentalitate de învingători și să fim acolo sus, unde trebuie. Condițiile de aici sunt de top,senzaționale, și au contat mult în alegerea mea. Colegii mi-au spus ce condiții sunt, iar acum am venit și am văzut și spun că sunt de top“, a spus fotbalistul cariocas.

„Craiova a câștigat încă un fan, pe tatăl meu!“

„România este o țară pe care o iubesc. Îmi plac oamenii de aici. Copilul meu s-a născut aici și este o țară în care mă simt foarte bine. Vorbesc în fiecare zi cu tata și i-am spus de oportunitatea de a veni aici, iar el știa de echipă. Mi-a spus că este o echipă mare din România, ceea ce știam deja, și că este sigur că o să fac performanță aici. Îl aștept și pe el aici, la un meci important, să fie alături de noi. Craiova a câștigat încă un fan, pe tatăl meu!

Mesajul meu pentru suporteri este să fim uniți, să ne susțină pentru că avem nevoie de ei“, a mai afirmat Rivaldinho.

Citește și: Adrian Popescu: „Avem un joc subţirel. Trebuie să se trezească!“ l Exclusiv

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod portocaliu de furtună în localităţi din judeţul Dolj

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare...

ȘTIRI GdS