11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSorin Cârțu s-a încărcat cu optimism: „Luptăm pentru locul doi“

Sorin Cârțu s-a încărcat cu optimism: „Luptăm pentru locul doi“

Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârțu, a fost tare fericit la finalul meciului de pe Arena Naţională, cu FCSB, câştigat de „lei“ cu 2-0. „Sorinaccio“ a admis că înaintea partidei s-a temut de acest meci, pentru că lotul alb-albastru s-a confruntat cu multe probleme medicale în zilele premergătoare derbiului.

„Îmi era frică înaintea partidei, pentru tot ce a fost înainte, necazurile noastre, antrenamente în salturi. Până la urmă, s-au unit băieții și au reușit să facă o partidă bună. Un meci în care n-am mai oferit… De fiecare dată când jucam cu FCSB, făceam niște cadouri, mai ales în prima repriză, apoi jucam cu handicap. De data asta, am fost mult mai atenți, am închis bine culoarele. S-a gândit foarte bine partida. Faptul că am înscris două goluri a fost meritat. Am avut un portar în zi inspirată, a avut două-trei intervenții în momente psihologice, la 0-0 și 1-0.

Sunt bucuros, i-am zis domnului Rotaru că echipa asta câștigă cu mine antrenor sau ca președinte. Mi se pare că din ’89 n-a mai fost o victorie la București. Mi-a plăcut mult modul în care jucătorii au apărat avantajul. Noi nu prea mai avem treabă cu problemele la campionat, din păcate. Noi luptăm pentru locul doi, astăzi era ultima șansă a noastră. CFR joacă mâine (astăzi – n.r.), să vedem dacă se detașează de FCSB. Mai sunt șapte meciuri, toată lumea joacă, e greu să anticipezi niște rezultate“, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va primi vizita formației CFR Cluj. Duelul cu liderul va avea loc duminică, 10 aprilie, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

Liga 1, play-off – etapa 3

Sâmbătă, 2 aprilie:
FC Voluntari – Farul 1-0
Duminică, 3 aprilie:
FCSB – „U“ Craiova 0-2
Luni, 4 aprilie:
ora 21.00: CFR Cluj – FC Argeş

Clasament:
1.CFR Cluj 42 puncte (golaveraj 3-1)
2.FCSB 37 (5-4)
3.„U“ Craiova 33 (6-3)
4.Voluntari 30 (5-4)
5.Farul 25 (0-3)
6.Argeş 24 (2-6)

Liga 1, play-out – etapa 3

Vineri, 1 aprilie:
FCU Craiova – Mioveni 1-1
Chindia – Dinamo 0-2
Sâmbătă, 2 aprilie:
UTA – Mediaş 4-0
Rapid – Botoșani 3-0
Luni, 4 aprilie:
ora 18.00: Sepsi – Clinceni

Clasament:
1.Rapid 29 (7-1)
2.Botoşani 29 (6-3)
3.UTA 26 (7-1)
4.Sepsi 24 (3-1)
5.FCU 22 (3-1)
6.Mioveni 19 (3-4)
7.Chindia 19 (0-3)
8.Dinamo 13 (3-3)
9.Clinceni 3 (0-4)
10.Mediaş -11 (0-11)

Citeşte şi: Andrei Ivan, despre penaltiul primit: „Cristea m-a lovit! A fost contact“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS