8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEugen Trică nu a fost deranjat de remiza cu Ripensia: „Suntem pe drumul cel bun”

Eugen Trică nu a fost deranjat de remiza cu Ripensia: „Suntem pe drumul cel bun”

Viitorul Pandurii Târgu Jiu a început cu o remiză anul 2022, 0-0 cu Ripensia Timişoara, rezultat în urma căreia se regăseşte pe locul 14, cu 21 de puncte. În meciul de sâmbătă gorjenii au avut un gol anulat, în timp ce bănăţenii au trimis mingea în bară de trei ori.

Cu ocazia acestui meci, Eugen Trică a revenit oficial pe banca echipei din Târgu Jiu. „Jose“ i-a mai condus pe gorjeni în acest sezon în șase etape, în intervalul 8-13, apoi a plecat la FCU Craiova. Referitor la jocul cu Ripensia, Trică s-a declarat mulțumit de atitudinea jucătorilor săi, chiar dacă nu au reușit să câștige acest joc.

„A fost un ritm foarte bun, am avut iniţiativa, am avut control, dar, din păcate, nu am reuşit să marcăm. S-a terminat 0-0, dar sunt mulţumit de atitudinea băieţilor. S-a văzut că au avut dorinţă! Din punctul meu de vedere, suntem pe drumul cel bun“, a spus Trică, citat de liga2.prosport.ro.

Acesta a vorbit şi despre intrarea în insolvență a Viitorului Pandurii, fapt consemnat pe 14 februarie.

„Nu trebuie să luaţi insolvenţa ca pe ceva rău. Insolvenţa e bună, e o reorganizare, salariile se vor plăti la timp. Domnul Nicu Sarcină (patronul echipei – n.r.) a avut o discuţie cu băieţii şi ei au înţeles situaţia. Cred că va fi bine şi nu vor mai fi probleme financiare. Din vară, cu nişte transferuri bune, sperăm să atacăm promovarea, dar asta în funcţie de transferuri”, a explicat Eugen Trică.

În runda viitoare, penultima din campionatul regular, Viitorul Pandurii Târgu Jiu o va întâlni, în deplasare, pe Unirea Dej (locul 13). Meciul va avea loc sâmbătă, 5 martie, de la ora 11.00.

Citeşte şi: Mioveni – Universitatea Craiova / Alb-albaştrii ţintesc a cincea victorie consecutivă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS