10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalDan Nistor: „Suntem pe drumul cel bun şi cu siguranţă vom urca în clasament!“ (VIDEO)

Dan Nistor: „Suntem pe drumul cel bun şi cu siguranţă vom urca în clasament!“ (VIDEO)

-

Dan Nistor a împlinit 2 ani de când a intrat sub arme purtând emblema Universităţii Craiova, iar acest lucru a fost marcat de către clubul alb-albastru. Aflat cu Ştiinţa în pregătire în Antalya, mijlocaşul de 33 de ani a vorbit despre perioada petrecută la gruparea din Bănie, despre nereuşitele din prima parte, despre stagiul din Turcia şi despre aspiraţiile din 2022.

„Universitatea Craiova este o echipă imensă în România! Este o echipă cu tradiţie, cu nişte suporteri minunaţi şi sper să facem lucruri minunate împreună. Mă bucur foarte mult că oficialii clubului s-au gândit la mine, sper să fac o treabă extraordinară aici şi cu siguranţă fanii olteni mă vor iubi. O să le promit asta solemn“, afirma Dan Nistor, în momentul prezentării sale.

La 2 ani distanţă, Dan Nistor a făcut bilanţul şi a spus: „A fost o perioadă destul de bună pentru mine. Am câştigat două trofee cu Universitatea Craiova, singurele din cariera mea. Era cât pe ce să câştig şi cel de-al treilea trofeu (titlul în ediţia 2019-2020 – n.r.), dar, din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru. Cred că şi pentru publicul spectator era ceva nemaivăzut, pentru că nu s-a mai întâmplat de vreo 30 de ani. Mă bucur foarte mult că am ajuns la acest club. Mă simt foarte bine aici şi am fost primit cu braţele deschise“.

„Locul nostru nu este aici“

Dan Nistor a vorbit şi despre cel mai frumos moment petrecut la Ştiinţa şi despre faptul că şi-a făcut un obicei în a marca în partidele importante.

„Cel mai frumos moment petrecut în tricoul alb-albastru a fost în acea finală de Cupă contra celor de la Astra Giurgiu. A fost un gol marcat de mine, reuşită care a relansat partida şi a dat o oarecare încredere colegilor mei. Cred că acolo s-a produs acel declic de care aveam nevoie în acea finală. Sper să nu mă opresc aici, să continuu la fel de bine, să înscriu şi în meciurile foarte importante care vor urma. Să sperăm că vom urca mai mult în clasament, pentru că din punctul meu de vedere locul nostru nu este aici“, a explicat „Ceapă“.

„Ceapă“ a spus şi ce o diferenţiază pe Universitatea Craiova, de alte echipe: „Publicul spectator este senzaţional, prin condiţiile pe care le avem la această echipă, prin modul cum suntem trataţi ca fotbalişti. Cred că este cam singurul club din România care se ridică la un nivel foarte mare“.

„Trebuie să strângem din dinţi şi să nu dăm înapoi“

Mijlocaşul Universităţii Craiova a afirmat că îşi doreşte să pună umărul la un nou trofeu în acest an, făcând referire la Cupa României.

„Mi-aş dori ca în acest an să le pot oferi suporterilor un nou trofeu, pentru că merită acest lucru. Este o foame destul de mare la Craiova de performanţe. Pentru asta am venit în cantonament şi ne pregătim zi de zi, pentru asta suntem departe de familii. Trebuie să credem, atât noi, cât şi suporterii Universităţii Craiova! Sper să vină cât mai mulţi la stadion, pentru că avem foarte mare nevoie de public anul acesta“, a comentat Dan Nistor.

VEZI VIDEO!

„Este o perioadă destul de grea (cantonamentul din Antalya – n.r.). Trebuie să acumulăm foarte mult, pentru că ne va aştepta un retur foarte dificil. Trebuie să ne punem la punct cu foarte multe lucruri şi de aceea trebuie să strângem din dinţi şi să nu dăm înapoi. Până la urmă, tot pentru noi muncim! Pentru familiile noastre, pentru public şi pentru acest club minunat.

Sunt un jucător cu experienţă. Pot spune că modul de lucru de acum este total diferit de ce lucram acum 5-6 ani. Atunci se punea foarte mult accent pe alergare. Acum e foarte mult cu mingea, foarte mult tactic şi e mai bine faţă de anii trecuţi. Ar trebui să fim puţin mai atenţi la finalizare, pentru că am ratat în acest tur foarte multe ocazii şi mare uşurinţă. Cred că suntem pe drumul cel bun şi cu siguranţă vom urca în clasament“, a încheiat Nistor.

Dan Nistor, bilanţ după primele 21 de etape

În acest sezon competiţional, Dan Nistor a bifat 1791 de minute, jucând în toate cele 21 de partide. A marcat 3 goluri: cu FCU Craiova, Academica Clinceni şi FC Argeş. El a ratat şi un penalti în meciul cu Chindia, de pe teren propriu. Dan Nistor a încasat 3 cartonaşe galbene şi niciunul roşu, fiind „vinovat“ de mai multe assisturi.

Dan Nistor este evaluat de Transfermarkt la 1.200.000 de euro. El mai are contract cu Universitatea Craiova până în 30 iunie 2022.

Citeşte şi: Chelsea a trecut de Tottenham şi este cu un pas în finala Cupei Ligii Angliei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Directorul Direcției Energie din cadrul CEO, reținut

Procurorii DNA-Secția de combatere a corupției l-au reținut pe...

ȘTIRI GdS