20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAmical / România U21, învinsă categoric de Mexic U21

Amical / România U21, învinsă categoric de Mexic U21

Reprezentativa Under 21 a României a încheiat stagiul de pregătire din Spania cu o înfrângere. Tricolorii lui Florin Bratu au pierdut sâmbătă, la Marbella, cu scorul de 3-1, în fața selecționatei similare a Mexicului. Acesta a fost al doilea meci amical din cantonamentul efectuat pe pământ iberic, în primul fiind bifată o victorie, 1-0 cu Suedia U20 (gol George Cîmpanu ’22).

Golurile învingătorilor au fost marcate de Carilo (’29), Ramon Juarez (’41) și Luca Martinez (’47). Căpitanul Mexicului, Ramon Juarez, a înscris și pentru naționala României U21, autogolul fiind consemnat în minutul 81.

La finalul meciului, jucătorii celor două echipe s-au luat lovit şi s-au îmbrâncit, după o intrarea mai tare a unui fobalist român. Din fericire, situaţia nu a degenerat şi s-a calmat destul de repede. Un incident similar, de mai mică amploare, s-a produs şi în prima repriză, după un fault al lui Markovic.

Selecţionerul Florin Bratu a folosit următoarea formaţie: M. Popa (’76, Ducan) – Al. Ţîrlea, Screciu, Dican, Ţicu – D. Albu (’76, Isac), D. Toma (’76, Sefer) – Miculescu (’64, M. Şerban), Pitu (’64, Cîmpanu), Petrila (’64, Corbu) – Markovic (’46, I. Stoica).

Tinerii tricolori vor reveni, duminică, în ţară.

Citește și: Preliminarii CM 2022 / Mirel Rădoi: „Urmează 3 finale, depindem de noi“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS