21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPreliminarii CM 2022 / Mirel Rădoi: „Urmează 3 finale, depindem de noi“

Preliminarii CM 2022 / Mirel Rădoi: „Urmează 3 finale, depindem de noi“

România a pierdut în Germania și a căzut pe locul 4 în Grupa J a preliminariilor CM din 2022. La finalul partiei de vineri seară, de la Hamburg, selecționerul Mirel Rădoi s-a arătat deranjat de faptul că tricolorii n-au fost atenți la fazele fixe. El a început să facă și calculele prin care România ar prinde locul 2.

„Nu aș fi fost supărat dacă golul de 2-1 venea dintr-un atac, dintr-o combinație. Dar așa am luat gol din fază fixă, dintr-un moment static, într-un moment în care trebuia să fim precauți. Ca determinare nu cred că le putem reproșa ceva jucătorilor. Nu știu dacă este cel mai bun meci de când sunt aici, pentru că am pierdut. Le-am spus jucătorilor că este păcat pentru efortul pe care l-au făcut. Să pierdem dintr-o fază fixă… Urmează trei finale, unde depindem de noi. Aici s-ar putea să avem o problemă, trebuie să vedem cum îi vom recupera pe jucători din punct de vedere mental“, a declarat Mirel Rădoi, la ProTV.

„Golul lui Ianis a fost frumos, așteptam să vedem un astfel de gol. Ianis poate să creeze astfel de faze. Avem trei finale acum, dacă le câștigăm o să terminăm pe locul 2. Băieții meritau un punct în seara asta“, a mai spus Mirel Rădoi.

Ianis Hagi nu s-a putut bucura pe deplin de golul reușit

Marcatorul golului României din meciul de la Hamburg, Ianis Hagi, a declarat că nu s-a putut bucura prea tare pentru reușită, pentru că echipa nu a obținut niciun punct.

„Nici vreau să mă gândesc la chestia asta (întrebat dacă a fost cel mai frumos gol al său – n.r.), pentru că plecăm de aici fără niciun punct. Obiectivul nostru era să luăm cel puțin un punct. Sunt dezamăgit. Când conduci cu 1-0 la pauză, te gândești să ții de scor, să joci pe contraatac, să mai prinzi 3-4 acțiuni și să marchezi. Cred că le-am avut, dar n-am reușit să marcăm al doilea gol. E clar, într-o deplasare de genul ăsta e greu să scapi fără gol. Dar un rezultat de egalitate era bun pentru noi. Din păcate, am luat acel gol din fază fixă și am pierdut cele 3 puncte. Ok, analizăm meciul, e clar că suntem triști, dar cred că e un meci foarte important luni și trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut“, a spus Ianis Hagi.

Răzvan Marin: „Suntem într-o formă bună“

Nici Răzvan Marin nu s-a împăcat cu rezultatul final.

„Putem lua foarte multe lucruri pozitive din acest meci. Au fost și lucruri negative, e normal. O să facem o analiză a partidei. Ne doream foarte mult să obținem un rezultat pozitiv, știam că Germania va veni peste noi după pauză. Din păcate, au reușit să marcheze repede după pauză, iar apoi a venit și al doilea gol. Cu siguranță putem juca și cu Armenia, majoritatea jucătorilor care sunt acum la echipa națională se află într-o formă bună, joacă la echipe puternice. Nu a fost niciun conflict între mine și selecționer, am discutat cu el, nu a fost niciun fel de problemă“, a spus Răzvan Marin.

Următorul meci al României este programat luni, de la ora 21.45 (ProTV), contra Armeniei, pe noul stadion „Steaua“.

Citește și: Preliminarii CM 2022 / Germania – România 2-1. Tricolorii au „dispărut“ în repriza a doua (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS