10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMirel Rădoi a anunţat stranierii pentru partidele cu Islanda, Liechtenstein şi Macedonia

Mirel Rădoi a anunţat stranierii pentru partidele cu Islanda, Liechtenstein şi Macedonia

Selecţionerul României, Mirel Rădoi, a convocat preliminar 23 de jucători care evoluează în străinătate pentru partidele primei reprezentative cu Islanda, Liechtenstein şi Macedonia de Nord, din preliminariile Cupei Mondiale 2022. Pe lista finală de jucători se vor regăsi o parte dintre aceştia, alături de fotbalişti din Liga I.

Prima reprezentativă a României va disputa trei partide în luna septembrie, toate contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022: Islanda – România (2 septembrie, ora 21:45, Reykjavik), România – Liechtenstein (5 septembrie, ora 21:45, Bucureşti) şi Macedonia de Nord – România (8 septembrie, ora 21:45, Skopje).

Cei 23 de jucători aflaţi pe lista preliminară sunt:

Portari: Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 6/0), Ionuţ Radu (Inter Milan/Italia, 0/0);

Fundaşi: Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 64/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 8/0), Vasile Mogoş (Crotone/Italia, 4/0), Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 15/2), Andrei Raţiu (Huesca/Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toşca (Gaziantep F.K./Turcia, 25/0);

Mijlocaşi: Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia, 18/1), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 30/2), Marius Marin (Pisa/Italia, 0/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Alexandru Mitriţă (Al Ahli/Arabia Saudită, 14/2), Dragoş Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 2/0), Dorin Rotariu (Ludogoreţ/Bulgaria, 10/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10);

Atacanţi: Florin Andone (Brighton/Anglia, 25/2), Denis Drăguş (Standard Liege/Belgia, 2/0), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ/Bulgaria, 44/13), George Puşcaş (Reading/Anglia, 23/8).

Citeşte şi: UTA – „U“ Craiova / Laszlo Balint şi Ioan Hora ştiu că vor avea viaţă grea cu oltenii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS