13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalBrazilia va găzdui Copa America 2021, în locul Argentinei şi Columbiei

Brazilia va găzdui Copa America 2021, în locul Argentinei şi Columbiei

Brazilia va fi gazda ediţiei din acest an a competiţiei Copa America la fotbal, informează Agerpres. Lovitura de start va fi dată pe 13 iunie, după retragerile Columbiei şi Argentinei. Acest fapt a fost confirmat de preşedintele brazilian Jair Bolsonaro.
„Brazilia va organiza Copa America“, a declarat Bolsonaro.
Acesta a asigurat că peste patru dintre cele 27 de state braziliene sunt dispuse să găzduiască meciurile turneului rezervat selecţionatelor celor zece ţări din America de Sud.

Şeful de cabinet al preşedintelui brazilian, Luis Eduardo Ramos, a lăsat luni să planeze unele dubii. El afirmase că nimic nu este încă decis în această privinţă. Luis Eduardo Ramos a revenit marţi seară şi a postat un mesaj pe Twitter. A scris: „Confirmat: Copa America va avea loc în Brazilia“.

Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL) a anunţat la rândul ei că meciurile din cadrul turneului Copa America 2021 se vor disputa în oraşele Brasilia, Rio de Janeiro, Cuiaba (statul Matto Grosso) şi Goiania (statul Goias).

Turneul trebuia să aibă loc iniţial în 2020, dar a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus şi urma să fie găzduit de Columbia şi Argentina.
CONMEBOL a fost nevoită să renunţe însă la meciurile găzduite de Columbia din cauza mişcărilor sociale din această ţară. La rândul său, Argentina s-a retras ca urmare a crizei sanitare generate de pandemia de coronavirus.

Citeşte şi: Mirel Rădoi a prefaţat testele României cu Georgia şi Anglia: „Sperăm să avem o evoluţie bună“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS