5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMarinos Ouzounidis: „Acest succes cu FCSB ne poate aduce un plus de moral“

Marinos Ouzounidis: „Acest succes cu FCSB ne poate aduce un plus de moral“

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Marinos Ouzounidis, se bucură pentru succesul înregistrat miercuri seară, la Giurgiu, 1-0 cu FCSB. Tehnicianul elen este de părere că succesul acesta poate aduce un plus de moral elevilor săi înaintea finalei Cupei României cu Astra, programată sâmbătă, de la ora 20.30, la Ploieşti.

„A fost un meci destul de uşor pentru noi, pentru că adversara a folosit foarte mulţi jucători tineri. Pentru noi era foarte important să obţinem cele 3 puncte, dar trebuie să recunoaştem că eram cu mintea la meciul de sâmbătă, la finala Cupei. Bineînţeles că am făcut unele schimbări în echipă şi nu am folosit unii jucători pe toată durata ca să-i odihnim. Este adevărat că nu am început prea bine meciul, dar în astfel de jocuri te gândeşti că nu ai adversari puternici şi eşti mai relaxat. Apoi, cu trecerea timpului, ne-am impus jocul şi am marcat. Am irosit şi câteva ocazii mari, dar a fost ceva normal şi mă bucur pentru rezultat. Acest succes cu FCSB ne poate aduce un plus de moral. Am avut o evoluţie foarte bună în urmă cu câteva săptămâni, apoi parcă a intrat un virus în noi şi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. O astfel de victorie îţi poate da un moral bun, să jucăm cum am mai făcut-o, să fim siguri în apărare… Am avut şi ceva schimbări în linia defensivă şi poate de acolo au apărut nişte dereglări. Însă victoriile sunt benefice pentru echipă“, a declarat Ouzounidis.

„Finala este finală, se poate întâmpla orice“

Întrebat despre meciul cu Astra, Marinos Ouzounidis s-a arătat precaut: „Pentru Astra, într-adevăr, nu a fost o perioadă foarte bună. Dar înainte cu aproximativ trei săptămâni era o echipă care juca foarte bine, la fel cum o făceam şi noi. Însă, în acest sistem de play-off / play-out, dacă pierzi câteva meciuri şi îţi ieşi puţin şi din formă, ai probleme. Noi nu trebuie să ţinem cont de faptul că a retrogradat. Finala este finală, este un singur meci şi se poate întâmpla orice“.

Citeşte şi: Cupa României / Sorin Cârţu: „Acesta ar putea fi un trofeu special“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS