11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalProiectul Super Ligii a fost suspendat, după ce mai multe echipe s-au retras

Proiectul Super Ligii a fost suspendat, după ce mai multe echipe s-au retras

Proiectul Super Ligii a fost anunţat oficial luni, de cele 12 cluburi fondatoare: AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham. La doar 48 de ore după lansarea acestui proiect controversat, ce urma să concureze cu Liga Campionilor, promotorii Super Ligii nu pot decât să constate eşecul. Asta în urma retragerii mai multor cluburi.

Prima grupare care a făcut un pas în spate a fost Inter Milano. Marţi seară alţi şase „coloşi“ din campionatul Angliei şi-au anunţat retragerea din acest proiect, anunţă Agerpres. Primul dintre cluburile care au abandonat proiectul a fost Manchester City, actualul lider din Premier League. Au urmat Liverpool, Manchester United, Tottenham Hotspur şi Arsenal Londra. Ultima grupare engleză care a „ridicat mâna“ a fost Chelsea Londra.

În majoritatea cazurilor fanii au stat la baza retragerilor

„Manchester City Football Club poate confirma că a lansat oficial procedura de retragere din grupul însărcinat cu dezvoltarea proiectului Super Ligii europene“, a scris gruparea patronată de şeicul Mansour într-un scurt comunicat.
„Sunt încântat să o primim înapoi pe City în familia fotbalului european. Aşa cum am spus la Congresul UEFA, îţi trebuie curaj pentru a recunoaşte o greşeală“, a replicat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.

„Liverpool poate confirma că implicarea sa în proiectul Super Ligii europene a fost oprită“, a scris campioana en titre a Angliei.

„Manchester United nu va fi în Super Ligă. Am auzit reacţia fanilor noştri, a guvernului britanic şi a altor părţi interesate importante“, a anunţat gruparea de pe „Old Trafford“.

„După ce v-am ascultat în ultimele zile atât pe dumneavoastră, cât şi comunitatea fotbalului în general, ne retragem din Super Liga propusă. Am făcut o greşeală şi ne cerem scuze pentru asta“, a precizat clubul Arsenal.

Clubul Tottenham şi-a anunţat la rândul său retragerea, subliniind că regretă „anxietatea şi bulversările generate de acest proiect al Super Ligii europene“.

„Chelsea confirmă că a început procedura oficială pentru a se retrage din grupul care dezvoltă un proiect de Super Ligă europeană“, a explicat clubul londonez într-un comunicat.

Ceferin vrea să „reconstruiască unitatea“ fotbalului european

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a salutat în această dimineaţă retragerea celor şase cluburi engleze dintre cei 12 promotori ai unei Super Ligi private. El a promis să „reconstruiască unitatea“ fotbalului european, zdruncinată puternic în ultimele zile.

„Important este acum să mergem înainte, să reconstruim unitatea de care s-a bucurat anterior acest sport şi să mergem înainte împreună“, a precizat Ceferin într-un comunicat.

Conducătorul forului fotbalist european, care l-e întins mâna fondatorilor Super Ligii, marţi, cu ocazia Congresului UEFA, îndemnându-i „să se răzgândească“, a repetat că este „admirabil să recunoşti o greşeală, iar aceste cluburi au făcut o mare greşeală“.

„Dar ele s-au întors acum şi ştiu că au multe de oferit, nu doar competiţiilor noastre, ci întregului fotbal european“, a adăugat preşedintele UEFA.

Strategii Super Ligii nu recunosc înfrângerea

Organizatorii Super Ligii au anunţat că pasul în spate făcut de grupările din Premier League a fost provocat de „presiuni externe“. Aceştia au mai punctat că vor analiza în continuare „etapele cele mai potrivite pentru remodelarea proiectului“.

„Super Liga Europeană este convinsă că actualul status quo al fotbalului european trebuie să se schimbe. Propunem o nouă competiţie europeană, deoarece sistemul existent nu funcţionează. Propunerea noastră vizează să permită sportului să evolueze, generând în acelaşi timp resurse şi stabilitate pentru întreaga piramidă fotbalistică. Să ajute inclusiv la depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă întreaga comunitate fotbalistică ca urmare a pandemiei. Ar oferi, de asemenea, plăţi de solidaritate sporite material tuturor celor implicaţi în fotbal.

În ciuda plecării anunţate a cluburilor engleze, forţate să ia astfel de decizii din cauza presiunii asupra lor, suntem convinşi că propunerea noastră este pe deplin aliniată cu legislaţia şi reglementările europene, aşa cum s-a demonstrat, astăzi, printr-o decizie judecătorească de a proteja Super Liga de a acţiunile unor terţe părţi. Având în vedere circumstanţele actuale, vom reconsidera cele mai potrivite etape pentru a remodela proiectul, având întotdeauna în vedere obiectivele noastre de a oferi fanilor cea mai bună experienţă posibilă, sporind în acelaşi timp plăţile de solidaritate pentru întreaga comunitate a fotbalului“, au anunţat oficialii Super Ligii, într-un comunicat.

Citeşte şi: Bogdan Vătăjelu: „Vă voi spune la final cu ce vom fi mulţumiţi!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS