7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 1 / Probleme mari pentru CFR Cluj înaintea derbiului cu Universitatea Craiova

Liga 1 / Probleme mari pentru CFR Cluj înaintea derbiului cu Universitatea Craiova

Campioana României, CFR Cluj, viitoarea adversară a Universităţii Craiova are de dat explicaţii la comisiile FRF. Mai exact, fostul antrenor secund al lui Dan Petrescu, Valeriu Bordeanu (44 de ani), a decis să depună memoriu la Comisia de Licenţiere, întrucât nu şi-a primit toţi banii, fără să precizeze despre ce sumă este vorba. CFR Cluj riscă să nu primească licența!

„Sunt foarte dezamăgit! Nu mă așteptam la un astfel de tratament, mai ales că am stat mai bine de trei ani la CFR Cluj. Au fost situații în care am suplinit și funcția de antrenor principal, așa cum s-a întâmplat pe finalul sezonului trecut. Am fost apropiat cu Marian Copilu. Cu el am făcut actul în numele clubului, pentru că și el ia deciziile”, a decarat Bordeanu, pentru Digi.

Fostul fundaș a mai spus și de când gruparea din Gruia are datorii față de el și colegii săi.

„Sunt datorii din luna septembrie. Atunci am zis să înțelegem situația, mai ales că am vorbit cu Marian. Așa că am făcut un act prin care am fost de acord să amânăm plata până la 20 decembrie. Dar, nici acest termen nu s-a respectat”, a adăugat Bordeanu.

Conform sursei citate, CFR Cluj are datorii şi către Costin Curelea și Bogdan Aldea.

CFR Cluj încearcă o „fentă”

CFR Cluj se pare că vrea să profite și de derogarea pe care a decis-o Comitetul Executiv al FRF, în februarie 2021. Problema este că derogarea FRF, care se bazează pe o circulară UEFA, se referă strict doar la angajati. Ceea ce nu este cazul în situația de față.

„Am modificat regulamentul de licențiere și am creat mai multe posibilități, am dat mult timp, pentru ca formațiile să poată achita integral datoriile aferente anului trecut. În cazul cluburilor care în ultimul an, 2020, au înregistrat venituri mai mici cu cel puțin 15% față de anul precedent, 2019, atunci un procent din aceste datorii, nu mai mult de 15%, poate fi plătit până la 30 iunie 2021, nu la finalul lunii aprilie, cât era până acum, în sistemul de licențiere. La baza este inclusiv o circulară UEFA și o vom aplica doar în acest an. Comitetul Executiv a considerat că trebuie extins și pentru formațiile din Liga 1 și Liga 2. Aceste datorii pot fi doar către angajați, asigurări sociale și autorități fiscale”, a spus Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă, în februarie 2021.

Pe cale de consecință, cei din staff-ul lui Dan Petrescu vor depune astăzi un memoriu la Comisia de Licențiere pentru a-și cere banii, amânați din septembrie și mai apoi din decembrie 2020.

Citeşte şi: Adrian Popescu: „Universitatea Craiova este pe un drum bun!”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS