7.2 C
Craiova
miercuri, 14 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Sport Fotbal Covid-19 a făcut o nouă „victimă“! CE U19 din România, anulat de UEFA

Covid-19 a făcut o nouă „victimă“! CE U19 din România, anulat de UEFA

Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, să anuleze Campionatul European de fotbal Under-19 din acest an, care urma să fie găzduit de România, motiv fiind pandemia de Covid-19.

UEFA, care a anulat şi Europeanul U19 feminin, a ţinut cont în luarea deciziilor de faptul că, având în vedere restricţiile impuse de unele guverne, ar face dificile călătoriile echipelor şi organizarea mini-turneelor s-ar dovedi foarte dificilă.

„Asociaţiile membre ale UEFA au fost consultate şi au susţinut decizia. Deşi este păcat că nu vor avea loc competiţii de juniori în acest an, sănătatea şi siguranţa tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condiţiile actuale”, se mai arată în hotărârea UEFA.

UEFA stabilise vara trecută ca turneul final al Campionatului European Under-19 să se desfăşoare în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021, în România.

Competiţia urma să reunească 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră U19 pregătită de Daniel Oprescu era calificată direct, din postura de gazdă.

Cele patru arene nominalizate de FRF în dosarul câştigător de candidatură erau Stadionul „Ilie Oană” – Ploieşti (15.073 locuri), Stadionul „Giuleşti” – Bucureşti (14.047 locuri), Stadionul „Arcul de Triumf” – Bucureşti (8.155 locuri) şi Stadionul „Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri).

Citește și: Chelsea a trecut la limită de Atletico Madrid și are prima șansă la calificare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS

Andrei Vaștag nu a fost făcut KO de accidentări...

Numele de Vaștag ne este cunoscut tuturor. Francisc sau Feri, cum îl alintă apropiații, a fost și este un nume de referință pentru boxul...

Gimnastică / Şase sportivi reprezintă România la Campionatele Europene

România va avea un lot format din şase sportivi, trei la feminin şi trei la masculin, la Campionatele Europene de gimnastică artistică programate între...

Tecău şi Krawietz, eliminaţi prematur de la Monte Carlo...

Perechea româno-germană Horia Tecău/Kevin Krawietz a fost învinsă de fraţii Petros şi Stefanos Tsitsipas, cu 7-6 (4), 3-6, 11-9, marţi, în prima rundă a...

Bayern Munchen, out din Ligă şi după victoria de...

Bayern Munchen, deţinătoarea trofeului, a ratat calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, deşi a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seară,...

Liga Elitelor / „U“ Craiova şi-a făcut plinul în...

Echipele de juniori A şi B ale Universităţii Craiova şi-au făcut plinul de puncte în deplasare din Banat, câştigând dubla cu ASU Poli Timişoara,...

Liga 2 / Victorie importantă pentru FCU cu Csikszereda...

FCU Craiova a reuşit o victorie extrem de importantă astăzi, la Miercurea Ciuc, 2-1 cu Csikszereda, în runda a 3-a din play-off-ul Ligii 2....