9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSupărare mare la CSO Filiaşi după eşecul drastic din amicalul cu „U“ Craiova II

Supărare mare la CSO Filiaşi după eşecul drastic din amicalul cu „U“ Craiova II

CSO Filiaşi a pierdut categoric, scor 1-6, amicalul susţinut astăzi, pe stadionul „Aripile“, în faţa echipei secunde a clubului Universitatea Craiova. La finalul întâlnirii, reacţiile celor care se ocupă de destinele liderului au fost negative şi chiar vehemente la adresa jucătorilor.

Mario Găman: „Mă bucur că s-a întâmplat rezultatul acesta negativ“

Antrenorul Mario Găman a admis că elevii săi nu au fost conectaţi la joc şi că se aşteaptă la o altă atitudine din partea lor.

„Eram mulţumit înainte de joc că am reuşit un amical cu Craiova II. Ştiam că este o echipă bună, care are în componenţă jucători tineri, de mare perspectivă. Şi în timpul campionatului ne-a pus probleme, dar a fost altceva atunci, am avut altă atitudine şi s-au respectat sarcinile. Eu mă bucur că s-a întâmplat rezultatul acesta negativ, pentru că s-a dovedit că în momentul când intri pe călcâie şi iei lucrurile aşa cum le-au luat băieţii mei astăzi avem de suferit. Nu putem face nici înmormântare din această înfrângere, pentru că am folosit trei partituri diferite, am folosit mulţi jucători noi, am schimbat un pic sistemul. Ne continuăm pregătirea, vedem ce avem de îndreptat şi trebuie să progresăm“, a spus Mario Găman, pentru GdS.

Florin Spânu: Pentru mine a fost umilitor

La rândul său, preşedintele formaţiei CSO Filiaşi, Florin Spânu, a afirmat că este profund dezamăgit de toţi cei care au intrat pe teren.

„Am întâlnit o echipă de tineri ambiţioşi, iar pentru ei a fost un antrenament reuşit. A fost un joc amical binevenit şi pentru noi. Am avut foarte mulţi jucători veniţi în probe şi cu siguranţă antrenorii s-au edificat asupra lor. Pentru mine însă, sincer să fiu, chiar dacă a fost amical, a fost umilitor. Cu siguranţă va trece ceva timp până voi trece peste această umilinţă. Sunt dezamăgit inclusiv de jucătorii vechi. Chiar dacă este o perioadă de pregătire, de acumulare, nu pot să spun despre niciun jucător că a reuşit să facă ceva bun şi să-şi vadă de joc. Pentru mine, acest meci este o dezamăgire totală. Urmează o pregătire pe plan local, cu multe partide amicale. Sper ca până la începerea campionatului să fim într-o formă foarte bună“, a declarat Florin Spânu, pentru GdS.

Citeşte şi: Universitatea II Craiova a „descălţat-o“ pe CSO Filiaşi în amical (galerie foto)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS