Reprezentantele Doljului de la Liga 3, seria 6, „U“ II Craiova şi CSO Filiaşi, au parte de deplasări dificile în acest sfârşit de săptămână, din etapa a 7-a.
Astfel, echipa secundă a Ştiinţei evoluează în Olt, vineri, de la ora 15.00, împotriva formaţiei Vediţa Coloneşti. Confruntarea de pe stadionul „Mircea Stan“ este extrem de importantă pentru formaţia alb-albastră, care încearcă să obţină primul succes din actualul sezon. Acest lucru va fi cu atât mai dificil, cu cât problemele cu accidentările persistă, iar mai mulţi jucători nu vor fi apţi pentru jocul de vineri.
„Aşteptăm cu încredere să vină prima victorie, cu toate că va fi foarte greu, având în vedere problemele de lot pe care le avem. Dar noi suntem Universitatea şi tratăm fiecare meci la victorie, indiferent de adversar”, a spus Mugur Guşatu, directorul tehnic al echipei secunde a Ştiinţei.
Ionuţ Stancu: „Ne-am pregătit bine toată săptămâna“
Tehnicianul formaţiei, Ionuţ Stancu, a declarat pentru GdS că echipa s-a pregătit foarte bine în această săptămână, pentru a obţine un rezultat pozitiv la Coloneşti.
„Ne-am pregătit bine toată săptămâna. Am încercat să facem un lot cât mai bun, pentru a scoate un rezultat bun la Coloneşti. La echipa a doua sunt mulţi sportivi tineri. Încercăm să aducem câţi mai mulţi la meciurile oficiale, ca să poată progresa uşor-uşor. Încercăm să jucăm fotbal şi să formăm jucători pentru echipa mare, iar pe cei tineri să îi ajutăm să se dezvolte şi să capete încredere”, a spus Ionuţ Stancu.
La rândul său, CSO Filiaşi evoluează sâmbătă, de la ora 15.00, pe teren propriu, în compania liderului seriei, Sporting Roşiori, una dintre aspirantele la promovare în acest an. Gazdele vin după un eşec dur în Cupa României, 0-4 cu FCU, în timp ce formaţia din Roşiori nu a mai simţit „gustul” victoriei de trei etape.
Liga 3, etapa 7:
Vineri, 23 octombrie – ora 15.00: CSM Alexandria – Unirea Bascov, Flacăra Moreni – Academica II Clinceni, Vediţa Coloneşti – Universitatea II Craiova.
Sâmbătă, 24 octombrie – ora 15.00: FC Pucioasa – Petrolul Potcoava, CSO Filiaşi – Sporting Roşiori;
Clasament: 1. Roşiori 12 puncte (golaveraj 14-4), 2. Moreni 12 (12-7), 3. Filiaşi 12 (7-6), 4. Vediţa 11 (8-4), 5. Bascov 9 (10-9), 6. Alexandria 4 (10-6), 7. Pucioasa 7 (7-7), 8. Clinceni II 4 (6-15), 9. Potcoava 4 (4-14), 10. Universitatea II Craiova 2 (7-13).
Citeşte şi: Ovidiu Mihalache, suspendat și amendat drastic pentru accidentarea lui Koljic