22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSpectacol marca Mitriţă! Olteanul, două goluri de „clasă mondială”

Spectacol marca Mitriţă! Olteanul, două goluri de „clasă mondială”

-

Alexandru Mitriță a făcut, din nou, spectacol la New York. Olteanul a reușit două goluri în meciul contra celor de la Cincinnati, din Major League Soccer, în victoria echipei sale cu scorul de 4-0.

Lăsat pe bancă în ultima vreme, Mitriță a început de această dată titular și a înscris după numai 30 de secunde, fiind cel mai rapid gol din istoria MLS. Românul a primit o pasă de la aproximativ 30 de metri de poarta adversă, și-a fentat adversarul cu o preluare excelentă și a șutat în forță cu dreptul, de la marginea careului.

În minutul 25, Tinnerholm a punctat pentru 2-0, iar cu două minute înainte de pauză, Mitriță a reușit dubla. Sands l-a găsit pe fostul jucător al Craiovei în careu, care a marcat de această dată cu piciorul stâng.

Românul a fost înlocuit în minutul 86, când echipa sa conducea cu 3-0. Scorul final al partidei, 4-0 pentru New York City, a fost stabilit de Medina, în minutul 88.

A fascinat America

Până şi comentatorul partidei cu Cincinnati a fost impresionat de reuşitele românului.

„Ce preluare, ce gol, ce start! Mitriță, în rol de număr 10, joacă perfect! Clasă mondială din partea lui Alexandru Mitriță”, a fost reacţia comentatorului american.

Pentru Alex Mitriță au fost primele reușite după izbucnirea pandemiei de coronavirus. În acest sezon, atacantul mai punctase o singură dată, într-un meci din CONCACAF Champions League, din februarie.

Mitriţă lipseşte cu Islanda

Fostul atacant al Universităţii Craiova nu va putea fi în lotul României pentru meciul cu Islanda, de la barajul pentru EURO. Însă, Mitriță ar putea evolua în meciurile tricolorilor cu Norvegia și Austria, din Liga Națiunilor, de pe 11 și 14 octombrie. 

Mitriță era obligat să intre în carantină 14 zile în America dacă îl chemam. Mă voi baza pe el doar dacă va începe să joace. I-am explicat, am vorbit. Nu pot să fiu într-o ipostază ca mai mulți jucători să vină la echipa națională dacă nu joacă la echipa de club. Pentru noi ar fi fost mult mai ușor să vină direct în Islanda, dar autoritățile din Islanda ne-au transmis clar că nu se poate, ar fi fost considerat contact și ar fi fost nevoit să intre în izolare. Noi avem nevoie de 2-3 zile pentru a-i acoperi fusul orar și ratează antrenamentele tactice. Chiar dacă îl vom chema, nu îl vom chema neapărat pentru meciul cu Islanda, ci pentru următoarele”, a explicat selecţionerul Rădoi.

Meciul dintre Islanda și România se va disputa pe 8 octombrie, la Reykjavik, în semifinalele play-off-ului pentru EURO 2020. Cine învinge va disputa finala cu învingătoarea dintre Ungaria şi Bulgaria.

Citeşte şi: Sorin Cârțu: „Poate că i-au tratat mai superficial după 2-0“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:29:42

(VIDEO) Olguța Vasilescu, la depunerea candidaturii pentru un nou...

Olguța Vasilescu a declarat astăzi, cu ocazia depunerii candidaturii...

ȘTIRI GdS