5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalU21 / Malta - România, 0-3 final. „Un fleac, i-am ciuruit”

U21 / Malta – România, 0-3 final. „Un fleac, i-am ciuruit”

Naționala U21 a României a obținut o victorie importantă, marți seară, în deplasarea din Malta. Tricolorii lui Mutu au învins cu scorul de 3-0 și astfel și-au consolidat locul al doilea în clasamentul grupei a 8-a din preliminariile Campionatului European U21 din 2021. Formația gazdă nu a reușit să îi pună în acest meci prea multe probleme lui Vlad, singura ocazie mai clară fiind în startul meciului.

Golurile tricolorilor au fost reușite de Man (6), Costache (41) și Haruț (83).

În urma acestui succes, România are 16 puncte și își păstrează diferența de trei puncte față de liderul Danemarca, care s-a impus la limită în Irlanda de Nord, scor 1-0.

Final: Malta U21 – România U21 0-3

România a mai avut câteva oportunități de gol până la ultimul fluier, însă șuturile lui Ciobanu, Itu și Cîmpanu nu au nimerit spațiul porții.

min. 83: GOOOOOL Româniaaa!! Haruț închide meciul, cu un șut din mijlocul careului advers. Este primul gol al jucătorului formației din Botoșani sub tricolor.

min. 82. Ultimele două schimbări la România. Itu intră în locul lui Olaru, în timp ce Cîmpanu îl înlocuiește pe Man.

min. 73: Dublă schimbare la România. Mățan și Ganea îi înlocuiesc pe Mihăilă și Costache.

min. 70: Costache a fost aproape de un gol fabulos, direct din voleu, dar mingea s-a dus pe lângă poarta Maltei. Încă 20 de minute de joc rămase.

min. 65: Încă o ocazie mare pentru tricolori. Ciobanu a trimis un trasor direct în bara transversală, iar maltezii au scăpat de golul al treilea.

min. 63: De la reluare, singura ocazie a gazdelor a venit în minutul 63, la șutul modest al lui Busuttil.

min, 57: Ciobanu îl înlocuiește pe Casap în tabăra României.

min. 51: Prima șansă pentru România în partea secundă. Din nou în centrul acțiunii este Dennis Man. Acesta a șutat de la aproximativ 16 metri, dar mingea s-a scurs puțin pe lângă poarta adversă.

S-a reluat partida.

Așa cum era de așteptat, România și-a făcut meciul ușor încă din prima repriză. Man și Costache au adus liniștea chiar după primele 45 de minute, 45 de minute în care Malta nu a existat din punct de vedere ofensiv.

Pauză: Malta U21 – România U21 0-2.

min. 41: GOOOOLL România! Costache a reușit să transforme fără probleme de la punctul cu var.

min. 40: Valentin Mihăilă obține o lovitură de la 11 metri, după ce a fost faultat în careu, în momentul șutului!

min. 36: Combinații extraordinare ale jucătorilor lui Mutu. Mihăilă a centrat, Man a preluat, iar Costache a finalizat. Doar că șutul atacantului de la CFR a fost reținut de portar.

min. 32: Jocul se animă, iar tricolorii au o nouă șansă de a marca. Olaru a depășit spectaculos un adversar, i-a pasat lui Mihăilă, dar șutul acestuia a fost respins în doi timpi de portarul maltez.

min. 29: Ocazie mare pentru Malta. Attard l-a depășit pe Marin în careul nostru, dar Vlad ne-a salvat, din nou, de la primirea unui gol. Rămânem în avantaj.

20 minute s-au scurs până în acest moment, iar România, pe lângă golul marcat, controlează jocul.

min. 15: Schimbare nevoită la Malta. Borg s-a accidentat și a fost înlocuit.

min. 10: Șansă bună pentru Costache. Jucătorul campioanei României a luat o acțiune pe cont propriu, dar a tras pe lângă poarta adversă, cu exteriorul, dintr-un unghi complicat.

min. 6: GOOOOOOLLLL ROMÂNIAAA! Început perfect pentru „tricolorii mici”! Pe un contraatac, jucătorul lui FCSB, Dennis Man, a reușit să dribleze fundașii adverși și a înscris ușor, pe lângă portarul advers.

Partida a început.

Naționala U21 a României va disputa astăzi, 8 septembrie, în deplasare, o partidă contra reprezentantei Maltei U21, într-un meci contând pentru grupa 8 din campania de calificare la EURO U21. Meciul din această seară va începe la ora 19.00, iar victoria este esenţială pentru a spera la calificarea directă la Euro 2021.

Echipele de start:

Malta U21: Aqualina – Pulis, Shaw, Borg, Satarino – Grech, Jan Busuttil, Attard, Dimech – Nevin, Mbong. Selectioner: Silvio Vella.
Rezerve: Vella, Zammit, Friggieri, Frendo, Beerman, Xuereb, Zammit, Debono, Spiteri.

România U21: Vlad – Haruț, Chindriș, Ghiță, Opruț – Casap, Marin, Olaru – Man, Costache, Mihăilă. Selecționer: Adrian Mutu.
Rezerve: Moldovan, Boboc, Itu, Ganea, Mățan, Petrila, Cîmpeanu, Drăgușin, Ciobanu.

Tricolorii pregătiţi de Adrian Mutu au un moral excelent înaintea acestei confruntări cu Malta. Asta după ce vineri seară s-au impus cu 3-1, în deplasare, în faţa Finlandei.

GdS vă va ține la curent cu cele mai importante evenimente din timpul jocului, dar și cu evoluția scorului.

Pentru duelul din Malta a fost desemnată o brigadă din Ungaria. Gergo Bogar va oficia de la centru partida din această seară și va fi ajutat de la margine de Istvan Albert și Gergo Vigh-tarsonyi. Al patrulea oficial va fi Csaba Pintér.

Vor fi câteva schimbări, pentru că am avut un meci pe un teren foarte greu. Vine și un meci la patru zile. Ne trebuie forțe proaspete. Asta nu e o problemă, am încredere în toți jucătorii, de aceea i-am și selecționat. Sunt sigur că vor face un meci bun.

Pentru noi orice meci este important, vrem să strângem cât mai multe puncte. Întotdeauna vom pleca la victorie, indiferent cu ce adversar vom juca. Suntem concentrați, băieții știu foarte bine ce au de făcut. Mă bazez mult pe fantezia lor și calitățile fotbalistice pe care le au”, a spus Adi Mutu, înaintea duelului cu Malta.

Clasament:

EchipăMeciuriVictoriiEgaluriÎnfrângeriPuncte
1. Danemarca651016
2. România641113
3. Finlanda6137
4. Irlanda de Nord 61326
5. Ucraina51134
6. Malta    50141

Citeşte şi: Liga Națiunilor | Tricolorii s-au bucurat intens după succesul din Austria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS