15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalO victorie uriașă după un joc modest

O victorie uriașă după un joc modest

Universitatea Craiova a reușit o victorie uriașă în această după masă, în deplasare cu Sepsi. Elevii lui Bergodi nu au arătat mai nimic pe întreaga perioadă de joc, dar au reușit să puncteze decisiv exact pe finalul meciului. Elvir Koljic a fost din nou exact unde trebuia, în fața porții, în timp ce Cristiano Bergodi se poate lăuda cu o schimbare inspirată pe final, când l-a introdus pe Bărbuț, care a contribuit la singura reușită a meciului. Partida a contat pentru prima etapă a noului sezon din Liga 1.

Alb-albaștrii au fost de nerecunoscut în prima repriză. Fără nicio idee de joc și cu un nivel de viteză redus, Știința a fost în mai multe rânduri aproape de a se vedea condusă pe tabelă, dar Pigliacelli a reușit câteva parade spectaculoase și a ținut poarta intactă. Chiar și așa, oltenii au avut șansa de a intra la vestiare în avantaj, dar Mihăilă a ratat din trei metri, mingea trimisă de acesta după centrarea lui Ivan fiind respinsă in extremis de portarul Niczuly.

Koljic, din nou erou la Craiova

Nici după pauză craiovenii nu s-au „trezit”, iar Sepsi a continuat să fie echipa mai insistentă. În minutul 57, Pigliacelli s-a evidențiat, din nou, cu o paradă de portar mare, cu un reflex extraodinar la lovitura de cap a lui Carnat. Din minutul 70, formația gazdă s-a retras, iar alb-albaștrii au ieșit la joc. În timp ce Purece și Fulop au trimis câteva „avioane” peste poarta lui Pigliacelli, Craiova a pregătit finalul de joc. Bergodi a făcut o mutare inspirată și l-a trimis în joc pe Bărbuț. Acesta i-a centrat decisiv lui Koljic la doar două minute după intrarea sa pe teren, iar Universitatea a obținut trei puncte mari.

De remarcat jocul excelent al lui Marius Constantin în apărarea Universității. Acesta a avut două intervenții decisive și multe alte intercepții care demonstrează că oficialii olteni au făcut o alegere bună când au decis să-l „adopte”.

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bouhenna, Mitrea, Ștefan – Aganvic (77, Kovacs), Vașvari, Deligiannidis (76, Nouvier), Purece – Ștefănescu (46, Fulop), Carnat. Antrenor: Ovidiu Chiribici.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (66, Vătăjelu), M. Constantin, Bălașa, Bancu – Nistor, Cicâldău, Mateiu (63, Screciu) – Ivan, Koljic, Mihăilă (64, Baiaram). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Pentru alb-albaștrii va urma meciul din primul tur preliminar al Ligii Europa, în deplasare la Locomotive Tbilisi. Partida va avea loc joi, 27 august, de la ora 20.00. În campionatul intern, Știința se va duela cu Astra în etapa secundă.

Citește și: Live / Sepsi – „U” Craiova, 0-0 pauză. Alb-albaștrii, visători în prima repriză

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS