13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalChelsea și United și-au asigurat locul de Ligă în ultima etapă din Premier League

Chelsea și United și-au asigurat locul de Ligă în ultima etapă din Premier League

Chelsea și Manchester United şi-au asigurat calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, duminică, graţie victoriilor înregistrate în partidele din etapa a 38-a (ultima) a actualei ediţii din Premier League.

Manchester United s-a impus cu 2-0 pe terenul formaţiei Leicester City, prin golurile lui Bruno Fernandes (71 – penalty) şi Jesse Lingard (90), încheind sezonul pe poziţia a treia a clasamentului, după noua campioană FC Liverpool şi Manchester City.

Leicester: Schmeichel – Justin, Morgan, Evans – Albrighton (’73, Gray), Choudhury (’73, Praet), Ndidi, Tielemans (’73, Barnes), Thomas (’88, Hirst) – Iheanacho (’58, Perez), Vardy. Antrenor: Brendan Rodgers.

Manchester United: de Gea – Wan-Bissaka, Lindelof, Maguire, Williams – Pogba, Matic – Greenwood (’77, Lingard), Fernandes (’86, McTominay), Rashford (’90+7, Fosu-Mensah) – Martial (’90+7, Ighalo). Antrenor: Ole Gunnar Solskjaer.

Londonezii au marcat în prelungirile primei reprize

Chelsea a dispus la rândul ei pe Stamford Bridge, cu acelaşi scor, de Wolverhampton, prin reuşitele lui Mason Mount (45+1) şi Olivier Giroud (45+4).

Chelsea: Caballero – Azpilicueta, Zouma, Rudiger – James, Jorginho (’88, Barkley), Kovacic (’85, Loftus-Cheek), Alonso – Mount (’85, Pedro), Giroud (’78, Abraham), Pulisic (’78, Hudson-Odoi). Antrenor: Frank Lampard.

Wolverhampton: Patricio – Boly, Coady, Saiss – Doherty (’59, Podence), Dendoncker, Neves (’59, J. Moutinho), Jonny (’58, Vinagre) – Neto (’46, A. Traore), Jimenez, Jota (’84, Jordao). Antrenor: Nuno Espirito Santo.

În urma acestui succes, londonezii s-au clasat pe locul al patrulea în Premier League, ultimul care asigură prezenţa în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi.

Bilanţ de final:

După o pauză de 29 de ani, Liverpool a reușit să cucerească titlul în Premier League. Trupa lui Klopp a încheiat cu 99 de puncte, la o distanță considerabilă de locul secund, Manchester City (17 puncte). Singurul regret al „cormoranilor” este că nu au reușit să bată recordul de puncte reușite de Manchester City în 2018. Atunci, „cetățenii” au avut 100 de puncte.

Marea perdantă a acestui final de sezon este Leicester City, care a avut un parcurs excelent înaintea debutului pandemiei, însă de la reluarea campionatului a obţinut doar două victorii în nouă partide disputate. „Vulpile” au ocupat în final poziţia a cincea şi vor evolua în grupele viitoarei ediţii din Liga Europa.

Echipele Bournemouth, Watford şi Norwich City, ocupantele ultimelor trei locuri în clasament, au retrogradat în liga secundă (Championship).

Rezultate etapa a 38-a:

Duminică, 26 iulie: Southampton – Sheffield United 3-1, Newcastle United – FC Liverpool 1-3, Manchester City – Norwich City 5-0, Burnley – Brighton 1-2, Arsenal Londra – Watford 3-2, Crystal Palace – Tottenham 1-1, Everton – Bournemouth 1-3, West Ham United – Aston Villa 1-1, Leicester City – Manchestert United 0-2, Chelsea Londra – Wolverhampton 2-0.

Clasament final:

1. FC Liverpool 99 puncte (85:33), 2. Manchester City 81 (102:35), 3. Manchester United 66 (66:36), 4. Chelsea 66 (69:54), 5. Leicester City 62 (67:41), 6. Tottenham 59 (61:47), 7. Wolverhampton 59 (51:40), 8. Arsenal 56 (56:48), 9. Sheffield United 54 (39:39), 10. Burnley 54 (43:50), 11. Southampton 52 (51:60), 12. Everton 49 (44:56), 13. Newcastle 44 (38:58), 14. Crystal Palace 43 (31:50), 15. Brighton 41 (39:54), 16. West Ham 39 (49:62), 17. Aston Villa 35 (41:67), 18. Bournemouth 34 (40:65), 19. Watford 34 (36:64), 20. Norwich City 21 (26:75).

Citește și: Liga 1 / Voluntari – Sepsi 2-0. Ilfovenii au făcut un pas mare spre salvare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS