17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAntonio Conte, despre venirea lui Messi la Inter: „O fantezie fotbalistică“

Antonio Conte, despre venirea lui Messi la Inter: „O fantezie fotbalistică“

Antrenorul echipei Inter Milano, Antonio Conte, a dezminţit zvonul privind un interes al echipei milaneze pentru Lionel Messi. El a numit zvonul drept „fantezie fotbalistică“, informează AFP, citată Agerpres.

„Noi vorbim de o fantezie fotbalistică, o situaţie care nu poate viza Inter din numeroase motive“, a spus Antonio Conte.

Mai multe publicaţii italiene, între care cunoscutul cotidian sportiv La Gazzetta dello sport, au scris în ultimele zile despre posibila venire a lui Lionel Messi la clubul lombard, după ce tatăl atacantului argentinian a cumpărat o casă la Milano.

„Eu nu cred că este o persoană bolnavă pe această planetă care să spună că nu l-ar vrea pe Messi. Dar el este chiar departe de noi şi de ceea ce vrem să construim“, a comentat fostul selecţioner al Italiei.

„Leo nu este obiectivul nostru. Şi eu nu cred că el vrea să plece de la Barcelona“, a declarat, la rândul său, directorul sportiv al clubului milanze, Giuseppe Marotta.

Lionel Messi mai are un an de contract cu echipa sa dintotdeauna, FC Barcelona.

Citeşte şi: Serie A / Inter a trecut pe locul 2. Juventus joacă astăzi şi poate deveni campioană

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS