7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova – FCSB | Cristiano Bergodi: Îmi doresc să câștigăm tot!

Universitatea Craiova – FCSB | Cristiano Bergodi: Îmi doresc să câștigăm tot!

-

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a prefațat întâlnirea cu FCSB. Derbiul etapei a 7-a din play-off-ul Ligii 1 se dispută duminică, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

Strategul Științei consideră că misiunea alb-albaștrilor va fi una dificilă, dar crede că sunt capabili să aibă un parcurs perfect până la final și să-și adjudece titlul.

„E un meci foarte important în acest moment al sezonului, dificil, pentru că jucăm împotriva unei echipe foarte bune. Nu știu dacă putem avea victorii pe linie până la final, pentru că nu sunt un magician, dar îmi doresc să câștigăm tot. Nu știu dacă vom schimba primul unsprezece. Mai avem un antrenament după amiază și vom vedea. Avem niște probleme, dar vom alinia sigur un unsprezece foarte bun. Nu știu dacă o să reușim să câștigăm fără emoții sau cu emoții, important este să câștigăm cu FCSB. Ne dorim să ne facem un joc ușor, dar nu va fi! În schimb, jucătorii sunt pregătiți bine“, a spus Bergodi.

Cristiano Bergodi: Va fi un vis dacă o să jucăm cu trofeul pe masă

Cristiano Bergodi susține că alb-albaștrii sunt apți din punct de vedere fotbalistic la un rezultat bun cu FCSB și nu numai. El mai crede că bătălia pentru titlu, cu CFR Cluj, se va da până în ultima secundă.

„Băieții au conștientizat că suntem pe primul loc și mi s-au părut determinați și concentrați la antrenamente. Ei știu că încă nu am realizat nimic și că mai sunt patru meciuri să ajungem să ne atingem visul. Din punct de vedere fizic și tehnico-tactic sunt pregătiți. Nu știu în schimb din punct de vedere mental, pentru că într-un astfel de meci trebuiesc controlate emoțiile și nu e ușor. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ, calmi și să conștientizăm ce trebuie  să facem pe teren. Suntem la mâna noastră, dar și CFR Cluj e la mâna ei, pentru că avem meciul direct la sfârșitul campionatului. Să sperăm că atunci, în ultima etapă, va fi un vis dacă o să jucăm cu trofeul pe masă. Presiune este și pe noi, dar și pe CFR“, a punctat Cristiano Bergodi.

Citește și: „U“ Craiova – FCSB / Valentin Mihăilă: Cred că erau mult mai mari emoţiile dacă erau fanii în tribune

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

„U“ Craiova – CFR Cluj 0-1 | Ocazii au...

Universitatea Craiova a pierdut la limită, scor 0-1, partida...

ȘTIRI GdS