17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlex Băluță a ratat Cupa Cehiei. Liberec a fost învinsă de Sparta Praga

Alex Băluță a ratat Cupa Cehiei. Liberec a fost învinsă de Sparta Praga

Fostul căpitan al Universității Craiova, Alex Băluță, a irosit șansa de a-și trece în cont cel de-al patrulea trofeu al carierei. Fotbalistul crescut de Academia „Gică Popescu“ a evoluat 84 de minute în finala Cupei Cehiei, pe care echipa sa, Liberec, a pierdut-o cu scorul de 2-1 în fața formației Sparta Praga. Băluță a fost titular și i-a cedat locul spre final lui Beran.

Golurile Spartei Praga, la care portarul Robert Niță a fost rezervă, au fost marcate de Karlson (’66) și Kanga (’73 – penalti). Pentru Liberec, care a jucat ultimul act pe teren propriu, a înscris Pesek (’50).

De menționat că Liberec a încheiat meciul în inferioritate, după ce Rondic a văzut cel de-al doilea cartonaș galben în minutul 89.

Alex Băluță rămâne cu o Cupă a României, câștigată cu Universitatea Craiova în sezonul 2017/2018, o Cupă și un campionat al Cehiei, ambele obținute în tricoul Slaviei Praga în ediția 2018/2019.

Alex Băluță joacă sub formă de împrumut la Liberec, el fiind sub contract cu Slavia Praga.

Mijlocașul craiovean de 26 de ani este evaluat de Transfermarkt la 1.800.000 de euro.

În campionat, Liberec ocupă locul 4 în play-off, iar în meciul următor, programat duminică, de la ora 18.00, va juca împotriva Slaviei Praga, viitoarea campioană.

Citește și: Debandadă la Gaz Metan Mediaş înaintea meciului cu Universitatea Craiova!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS