3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlex Băluță, în fața celui de-al doilea joc consecutiv în deplasare

Alex Băluță, în fața celui de-al doilea joc consecutiv în deplasare

Echipa fostului căpitan al Universității Craiova, Alex Băluță, Slovan Liberec, se pregătește să susțină cel de-al doilea joc oficial de la reluarea campionatului din Cehia. Astfel, Liberec va juca miercuri, de la ora 19.00, în deplasare, cu Ceske Budejovice.

Reamintim că sâmbătă, Slovan Liberec a pierdut meciul restant din etapa 23, cu 2-0, pe terenul lui Teplice.

„A fost o perioadă destul de grea, pentru că a trebuit să ne adaptăm din nou la efort, să încercăm fim din nou la forma avută anterior. Păcat că nu am început cu dreptul, deşi aveam mare încredere în noi, ne-ar fi ajutat să ajungem pe loc de play-off. Suntem în cărţi deocamdată. Ne-am pregătit din greu 3-4 săptămâni, deci uşor nu a fost deloc, mai ales că am jucat şi cu tribunele goale. A fost un sentiment ciudat“, a spus Alex Băluţă, la Digi, după jocul de la Teplice.

Îi ține pumnii Craiovei

Alex Băluță urmărește cu atenție și ce se întâmplă în România. El s-a arătat optimist în privința destinației titlului din Liga 1 în acest sezon.

Nu e nimic surprinzător să câştige Universitatea Craiova, pentru că are puterea. Au şanse în continuare, au echipă foarte bună, sunt acoperiţi pe toate posturile, mai ales că a venit acum şi domnul Bergodi. Lucrurile au decurs aşa de bine cu domnul Mangia şi nimeni nu se aştepta, nimeni nu avea încredere în dânsul, am reuşit să aducem Cupa la Craiova după 25 de ani. Mi-aş dori ca anul acesta domnul Bergodi să aducă campionatul, aşa cum domnul Mangia a adus Cupa“, a declarat Alex Băluță.

Cehia, etapa 25:

Marți, 26 mai – ora 19.00: Jablonec – Zlin, Pribam – Ostrava, Slovacko – Sigma Olomouc, Mlada Boleslav – Slovia Praga.
Miercuri, 27 mai – ora 19.00: Bohemians – Teplice, Ceske Budejovice – Liberec, Opava – Karvina; ora 21.00: Sparta Praga – Plzen.

Clasament: 1. Slavia Praga 58 puncte, 2. Plzen 50, 3. Jablonec 40, 4. Ostrava 38, 5. Mlada Boleslav 37, 6. Slovacko 37, 7. Liberec 36, 8. Ceske Budejovice 36, 9. Sparta Praga 35, 10. Sigma Olomouc 32, 11. Bohemians 27, 12. Teplice 27, 13. Karvina 23, 14. Zlin 22, 15. Opava 17, 16. Pribam 14.

Citește și: Valentin Mihăilă se bucură de atenția unor cluburi mari din Europa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS