11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova are cuvinte dure pentru „prietenii“ lui Sorin Cârțu

Universitatea Craiova are cuvinte dure pentru „prietenii“ lui Sorin Cârțu

Universitatea Craiova nu a rămas indiferentă la necazurile pricinuite de către suporterii lui FCU lui Sorin Cârțu.

Reamintim că fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima și-a găsit săptămâna trecută gardul casei plin de cuvinte obscene și de jigniri, motiv pentru care a depus plângere la poliție, nefiind la prima „surpriză“ de acest gen. Drept răzbunare, reprezentanții Peluzei Sud ’97 și-au exersat caligrafia și lexicul sărac și pe zidurile cofetăriei pe care o deține Sorin Cârțu.

Președintele Științei este decis să ducă lupta, legal, cu huliganii până la sfârșit! Și are un aliat uriaș: Universitatea Craiova. Oficialii Științei au postat astăzi, pe pagina de facebook, un comunicat / editorial, în care le reamintește huliganilor de ce nu trebuia murdărit numele lui Sorin Cârțu.

Comunicat amar, semnat de club

Vă prezentăm mai jos poziția clubului Universitatea Craiova vizavi de actele nejustificate comise de reprezentanții Peluzei Sud ’97.

„Lui Sorin Cârțu i-a fost vandalizată casa

Care Sorin Cârțu? Acel Sorin Cârțu, unul dintre simbolurile Craiovei Maxima, ale fotbalului românesc, ultimul antrenor care a adus eventul în Bănie, cel care în 25 de ani de activitate ca jucător a evoluat doar pentru Craiova (283 de meciuri și 107 goluri pentru Universitatea Craiova și 82 de meciuri și 27 de goluri pentru Electroputere Craiova), fiind câștigător a 3 campionate și 5 Cupe ale României ca jucător și antrenor. Și președintele în exercițiu al Universității Craiova. Practic, întreaga activitate a lui Sorin Cârțu se confundă cu perioada de glorie a Științei.

Și, totuși, casa i-a fost vandalizată, iar la 3 zile distanță i-au fost vandalizate și alte proprietăți. Credem că este mai puțin important ale cui mânuțe au vopsit efectiv. Important este să vedem cine i-a incitat și cine i-a încurajat. Și aici știm cu toții răspunsul. Și o să vedem în câteva zile cum aproape toată Craiova Maxima a fost „vandalizată” de aceleași personaje. Pentru că vedem că în ultimele zile Bornescu a devenit mai important pentru istoria Științei decât Silviu Lung, iar un lider de galerie mult mai important decât Nicolae Tilihoi.

Peste 80% din componenții Craiovei Maxima, în frunte cu președintele Corneliu Andrei Stroe și aproape toți componenții ’Campioanei Unei Mari Iubiri au avut’, într-un fel sau altul, legătură cu renașterea Științei. Ce o să le faceți, ’domnilor’? O să le vandalizați și lor casele? Dintre cei care ne-au părăsit, Nicolae Tilihoi și Profesorul Corneliu Andrei Stroe au fost în linia întâi a renașterii Științei. Iar Minunea Blondă a fost acolo. Ce o să faceți? O să le vandalizați mormintele? Ce o să se întâmple cu cei care lucrează astăzi la Universitatea Craiova? O să-i goniți la Severin, acolo unde ați mai dus o dată echipa spunând că orașul Craiova n-o merită?

Voi vorbiți de istoria Universității Craiova dar o vandalizați zi de zi? Nu meritați nici măcar să-i pronunțați numele. Pentru că cine nu-și respectă trecutul nu merită să aibă viitor.

Mâine vom arăta cum Sorin Cârțu nu este un caz singular printre cei care au făcut istorie pentru Știința și care au fost ’călcați în picioare’, într-un mod sau altul“, se arată în comunicatul Universității Craiova.

Citește și: Universitatea Craiova este interesată de George Ganea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS