16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAmicalul Viitorul Târgu Jiu - Flacăra Horezu a fost anulat

Amicalul Viitorul Târgu Jiu – Flacăra Horezu a fost anulat

Update: Din lipsa unui teren bun, oficialii formațiilor Viitorul Târgu Jiu și Flacăra Horezu au hotărât să anuleze amicalul.

…..

Știre inițială:

Formaţiile oltene Viitorul Târgu Jiu şi Flacăra Horezu se vor întâlni vineri, la ora 12.00, într-un joc amical. Acest joc a fost posibil, deoarece ambele formaţii stau în runda din acest weekend, de la Liga a II-a, respectiv Liga a III-a, seria 4. Viitorul Târgu Jiu ar fi trebuit să evolueze împotriva lui Daco-Getica, dar aceasta s-a retras. În tot acest timp, Flacăra Horezu a rămas fără adversară în prima etapă din retur, după ce Naţional Sebiş a anunţat în iarnă că nu mai continuă la Liga a III-a.

Altfel, antrenorul formaţiei Viitorul Târgu Jiu, Cristian Lupuţ, este încântat că echipa sa s-a instalat, în sfârşit, în oraşul lui Constantin Brâncuşi. Reamintim că echipa clasată pe locul 9 în eşalonul secund se pregătea de obicei la Sânmartin, lângă Oradea. Pentru meciurile din campionat, considerate pe teren propriu, mergea la Târgu Jiu şi evolua pe stadionul „Municipal“.

„Faptul că făceam naveta, eram mai mult pe drumuri, ne-a încurcat. Acum lucrurile s-au stabilizat. Am venit acasă, unde ne este şi locul, iar asta ne motivează şi mai mult. Oamenii deja au început să adopte această echipă. Iar exemplul viu este încă din tur, de la meciul cu ‘U’ Cluj, când la stadion au venit 4000 de oameni. De săptămâna aceasta ne antrenăm la Băleşti şi vom juca meciurile oficiale pe stadionul central din Târgu Jiu. Am scăpat de un minus”, a spus Lupuţ, conform liga2.ro.

Viitorul Târgu jIu va evolua următorul meci săptămâna viitoare, cu Rapid. Partida e programată pentru duminică, 15 martie, de la ora 15.30, la Târgu Jiu.

Citeşte şi: Antrenorul Cristi Piţiche vine astăzi la „Repriza de Sud“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS