8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalVIDEO / Bărbuţ şi Nistor s-au întâlnit cu suporterii şi le-au promis victoria cu Mediaş

VIDEO / Bărbuţ şi Nistor s-au întâlnit cu suporterii şi le-au promis victoria cu Mediaş

-

Mai sunt doar câteva ore şi fotbalul din Liga I reintră în drepturi. Universitatea Craiova deschide „balul“ în 2020, urmând să joace vineri, de la ora 20.00, pe „Ion Oblemenco“, împotriva lui Gaz Metan Mediaş. Alb-albaştrii nu au decât varianta victoriei în etapa 23, contra ardelenilor, şi de aceea s-au mobilizat foarte bine.

În această seară, oficialii Ştiinţei au decis ca Dan Nistor şi Cristi Bărbuţ să meargă la magazinul clubului din Electroputere Mall şi să ia pulsul suporterilor. Acţiunea a avut efectul scontat! Zeci de suporteri s-au înghesuit să-i vadă de aproape pe cei doi mijlocaşi. S-au pozat cu ei şi au „prins“ autografele mult dorite pentru colecţie. S-au vândut şi bilete, astfel că putem spune că interesul pentru jocul cu Mediaş este foarte mare.

Bărbuţ: În vestiar este linişte

Primul ajuns la mall a fost Cristi Bărbuţ. Mijlocaşul de 24 de ani şi-a luat rolul de amfitrion în serios imediat, nefiind la prima acţiune. Luat la întrebări, Bărbuţ a declarat că lucrurile stau foarte bine în sânul echipei şi că speră la un succes contra lui Gaz Metan.

„Sunt gata de luptă! Aşteptăm prima etapă şi sper că va fi prima victorie din acest an. Nu ne gândim că am putea rata play-off-ul! Ne gândim la următorul meci şi trebuie să luăm cele trei puncte. Asta este cel mai important în acest moment. În vestiar este linişte, o atmosferă plăcută, şi, cum am mai spus, aşteptăm cu interes primul meci oficial din acest an. E devreme să facem calcule pentru titlu. Trebuie să luăm fiecare meci în parte şi primul este cel mai important. Trebuie să obţinem o victorie cu Mediaş, pentru că doar asta contează. E bine că unii cred că lupta pentru titlu se dă între CFR Cluj şi FCSB şi să venim noi tare din spate şi să le luăm faţa. Nu mă interesează ce se va întâmpla la derbiul CFR-FCSB, tot ce contează acum este să câştigăm noi“, a spus Bărbuţ.

„Nu cred că este o presiune că s-a vorbit despre venirea lui Edi Iordănescu. Am auzit cu toţii, dar au trecut acele ştiri. Avem antrenor şi sper să ne facem treaba cât mai bine pe teren, şi să luăm cele trei puncte. Cât despre Nistor, l-am oltenizat repede. Asta pentru că a jucat şi la Târgu Jiu, de asta a fost uşor. Este un jucător bun, care ne va ajuta mult în acest sezon“, a completat Cristi Bărbuţ.

Nistor: îmi doresc să înscriu chiar vineri, la debut

Dan Nistor s-a lăsat puţin aşteptat de suporteri, dar toţi au uitat de minutele de întârziere în momentul în care a apărut. Nistor a avut dare de mână la bilete şi a fost foarte deschis la tot ce i-au cerut fanii.

„Mă bucur foarte mult că a venit atâta lume în această seară. Sper să nu-i dezamăgesc şi îmi doresc să înscriu chiar vineri, la debut. Normal că mă aşteptam să fiu primit cu atâta căldură, pentru că eu cred că sunt un fotbalist destul de bun şi voi demonstra asta pe teren. Aş fi foarte bucuros ca vineri stadionul să fie plin, să marchez şi să se strige ‘Ceapă!’, ‘Ceapă!’. Aş avea o nouă poreclă şi m-aş bucura foarte mult. Mi-am adus şi familia aici, şi băiatul, ne-am mutat, deci totul este ok. Sper din tot sufletul să-l fac leu“, a spus Dan Nistor.

Aici sunt condiţii de zece stele, nu de cinci!


Referitor la meciul cu Mediaş şi accederea în play-off, Dan Nistor a comentat:

„Va fi un meci important, greu, pentru că Gaz Metan este o echipă bună şi are un antrenor bun, pe care-l cunosc. Nu ştiu cum va aborda meciul. Ştiu că este un antrenor foarte bun, pentru că am lucrat cu dânsul la Târgu Jiu şi am făcut lucruri destul de frumoase acolo. Îmi doresc foarte mult să câştigăm, pentru că am auzit că o să vină foarte multă lume. Sper să ne încurajeze, să ne ducă spre victorie. Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să avem emoţii în privinţa play-off-ului. Avem o echipă cu mult peste media campionatului din ce am văzut în această perioadă. Sper să nu mă înşel. Aici sunt condiţii de zece stele, nu de cinci! Nu are nimeni ce să comenteze şi trebuie să câştigăm meciul de vineri. Vom vedea cine se va lupta pentru titlu după aceste patru meciuri. Apoi, toate echipele care vor intra în play-off cred că vor avea o şansă la campionat“.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:29

(VIDEO) Un monument istoric, cuprins de flăcări în Râmnicu...

UPDATE: În incendiu a ars pe lângă catapeteasma datând...

ȘTIRI GdS