3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 / Vediţa Coloneşti reia antrenamentele pe 20 ianuarie

Liga 3 / Vediţa Coloneşti reia antrenamentele pe 20 ianuarie

Formaţia Vediţa Coloneşti îşi va relua pregătirile pe 20 ianuarie, pe terenul sintetic din Bradu, localitatea învecinată.

„Avem condiţii foarte bune la Bradu. Terenul sintetic ne permite să jucăm fotbal indiferent de vremea de afară. Nu vom pleca la munte, pentru că nu sunt adeptul muncii fizice prin zăpadă. Pregătirea cu mingea la picior, combinată cu o serie de amicale, este mai recomandată. Acesta este punctul meu de vedere. În această perioadă vom testa şi câţiva jucători. Nu putem da nume până nu avem certitudinea că vor fi ai noştri. Sperăm că vom fi mai puternici în sezonul de primăvară“, a declarat antrenorul Boby Verdeş, pentru arenaolteană.blogspot.com.

În cadrul pregătirii, Vediţa Coloneşti va susţine 6 meciuri amicale, după cum urmează: 25 Ianuarie – Academica Cîmpulung (la Bradu), 12 februarie – CS Mioveni (la Mioveni), 19 februarie – Unirea Bascov (la Bradu), 22 februarie – CSM Slatina (la Slatina), 26 februarie – CSO Filiaşi (la Bradu), 29 februarie – Viitorul Dăeşti (la Bradu).

Vediţa Coloneşti ocupă locul 6, cu 24 de puncte, în clasamentul Ligii a III-a, seria 3. Gruparea din judeţul Olt va debuta în returul campionatului pe 7 martie, la Calafat, în compania echipei Tractorul Cetate.

Citeşte şi: Gică Craioveanu: „Mă retrag“. Cârțu aproape că indică noul antrenor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS