16.7 C
Craiova
joi, 3 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalTricolorii, după puncte în Insulele Feroe şi cu gândul la Norvegia

Tricolorii, după puncte în Insulele Feroe şi cu gândul la Norvegia

Naţionala de fotbal a României întâlneşte sâmbătă, 12 octormbrie, de la ora 19.00 (Pro TV), în Torshavn, reprezentativa Insulelor Feroe. Meciul contează pentru etapa a 7-a din preliminariile Campionatului European din 2020. Acesta nu este primul hop care trebuie trecut de elevii lui Cosmin Contra şi Jerry Gane. Odată reveniţi din Feroe, tricolorii trebuie să-şi îndrepte atenţia spre meciul cu Norvegia. Acesta este programat marţi, 15 octombrie, de la ora 21.45, pe Arena Națională (Pro TV).

Printre tricolorii convocați se numără şi trei dintre jucătorii care au cules sau culeg aplauze în tricoul Universităţii Craiova. Este vorba despre căpitanul actual, Nicuşor Bancu, decarul Alex Cicâldău, şi fostul idol Alex Mitriţă.

Iată componenţa lotului pentru partidelele cu Insulele Feroe şi Norvegia:

portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon), Florin Niță (Sparta Praga), Ionuț Radu (Genoa);

fundași: Romario Benzar (Lecce), Vasile Mogoș (Cremonese), Vlad Chiricheș (Sassuolo), Adrian Rus (MOL Fehérvár), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Dragoș Grigore (Ludogorets), Alin Toșca (Gazişehir Gaziantep), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova);

mijlocași: Răzvan Marin (Ajax Amsterdam), Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Dan Nistor (Dinamo București), Paul Anton (Krylya Sovetov), Ciprian Deac (CFR Cluj), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Ianis Hagi (Genk), Alexandru Mitriță (New York City), Florinel Coman (FCSB);

atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets), George Pușcaș (Reading), Florin Andone (Galatasaray).

Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 21.45, se dispută celelalte meciuri ale grupei F: Malta – Suedia, Norvegia – Spania.

Clasament: 1. Spania 18 puncte (golaveraj 17-3), 2. Suedia 11 (13-8), 3. România 10 (13-7), 4. Norvegia 9 (11-8), 5. Malta 3 (2-13), 6. Feroe 0 (3-20).
La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Chiricheş: Putem să câştigăm ambele jocuri

Vlad Chiricheș (29 de ani), fundașul central al lui Sassuolo, s-a arătat optimist în privinţa meciurilor cu cu Insulele Feroe și Norvegia.

„Eu simt că putem să câștigăm ambele jocuri. Jucăm pe un teren sintetic, am înțeles că va fi destul de frig (în Insulele Feroe, sunt doar vreo 7 grade Celsius şi plouă mărunt – conform FRF), dar trebuie să ne acomodăm și să câștigăm jocul. Era important să avem publicul alături de noi cu Norvegia, dar sper să fie un lucru pozitiv că vor fi copii la meci.
Putem să le demonstrăm că România poate să câștige un meci crucial și fără suporteri. Trebuie să ne ridicăm la cel mai înalt nivel al nostru și să câștigăm. Lumea așteaptă spectacol, dar nu cred că în momentul de față suntem o echipă ca Spania sau Brazilia, echipe care dau foarte multe goluri. Cel mai important este să câștigi jocurile“
, a spus Vlad Chiricheș.

Brigadă din Azerbaijan la Insulele Feroe – România

Partida din Feroe va fi condusă de azerul Aliar Aghaiev, care luna aceasta va împlini 32 de ani. Este arbitru internaţional din 2013 şi a mai condus de două ori meciuri ale echipelor româneşti: AS Roma – Astra 4-0, în grupele Europa League, în 2016, şi FCSB – Plzen 2-2, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, în 2017.

Aghaiev a fost arbitrul unei finale de Campionat European în 2016, Franţa – Italia 4-0, în urma căreia Les Bleus au cucerit trofeul continental rezervat juniorilor U19.

Azerul va fi ajutat de conaţionalii Zeinal Zeinalov, Akif Amirali – asistenţi, Rahim Hasanov – al patrulea oficial.

Citeşte şi: Laurenţiu Lică şi Neven Majstorovic au prefaţat jocul cu Baia Mare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS