22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetAmedeo Casale: „Niciodată nu ar fi o decizie grea să vin la Craiova“

Amedeo Casale: „Niciodată nu ar fi o decizie grea să vin la Craiova“

SCMU Craiova l-a trasferat în această vară pe Amedeo Casale, unul dintre cei mai importanţi jucători români din campionatul nostru. Acesta nu a ezitat să răspundă pozitiv chemării în Bănie şi, după cum a declarat în exclusivitate pentru GdS, îşi doreşte să atingă obiective cât mai mari în tricoul alb-albastru.

„Niciodată nu ar fi o decizie grea să vin la Craiova. De când am plecat am şi spus că m-aş întoarce oricând cu mare drag. Craiova a avut mereu pretenţii mari şi, mai ales după sezonul european pe care l-a reuşit, mi-am dorit să joc pentru o echipă serioasă, care se bate pentru primele locuri din campionat. Din discuţia cu domnul antrenor şi înţelegând principiile lui despre echipă şi despre joc, mi-am dat seama că mă potrivesc acestei echipe. De asemenea, mă întorc cu cea mai mare plăcere la toţi oamenii dragi pe care i-am lăsat în Bănie. Au mai fost ceva discuţii cu SCMU Craiova în iarna trecută, dar nu îmi stă în caracter să las o echipă care se bazează pe mine şi au mai fost şi alţi factori. A rămas, în cele din urmă, că discutăm la vară şi iată că s-a concretizat transferul meu acum.

Ar fi o mare bucurie pentru orice jucător să participe într-o competiţie europeană şi sperăm să primim acel wild-card mult dorit. Îi cunosc pe Tîbîrnă, pe Watson şi pot spune că nu va exista nicio problemă din punctul de vedere al acomodării. Eu, de felul meu, sunt un jucător care nu se simte ok dacă atmosfera din vestiar nu este bună. Nu voi avea probleme cu nimeni, pentru că încercăm să clădim ceva frumos, un grup cu care să atingem nişte obiective cât mai mari“, a spus Amedeo Casale.

Adrian Cosman: „Amedeo era în vizorul Craiovei de ceva vreme“

Contactat de GdS, directorul SCMU Craiova, Adrian Cosman, a vorbit despre aducerea lui Casale în Bănie, dar şi despre dorinţele de transferuri pentru perioada următoare.

„Noi am vrut să-l aducem pe Casale din vara trecută, nu e de acum, pe repede înainte. Era în vizorul Craiovei. Nu s-a putut atunci din păcate, nu i-au dat drumul cei de la Miercurea Ciuc. Discuţia pentru Casale a intervenit în momentul în care ne-am dat seama în sezonul precedent că nu ne mai putem baza pe Watson. Nu ne-au ieşit planurile, dar acum e aici şi va juca pentru SCMU Craiova cel puţin anul acesta. Am simţit, oarecum, că îşi doreşte să vină la noi, la Craiova.

Pe partea cu românii am încheiat, cel puţin momentan. Îi avem pe Casale, Blaj-Voinescu, Ţîbîrnă, Watson şi un tânăr promiţător, de perspectivă. El se va dezvolta la noi, alături de băieţi şi de Vitaly. Au început tatonările cu jucătorii străini, dar, în momentul de faţă, piaţa este destul de scumpă şi nu ne grăbim. Am vrut să luăm 1-2 jucători deja, dar din anumite motive nu am mai parafat transferurile. Avem în calcul şi doi jucători pentru poziţia 5, în locul lui Nikolic, care nu mai doreşte să rămână. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu Palmi în perioada următoare. Cert este că noi ne dorim să îl păstrăm“, a declarat Adrian Cosman, pentru GdS.

Citeşte şi: Baschet / Încep mutările la SCMU Craiova! Amedeo Casale a revenit în Bănie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS